Cinci persoane au murit şi alte 40 au fost rănite duminică la Chicago, în mai multe incidente cu arme de foc, o serie de violenţe de stradă calificate drept 'total inacceptabile' de către poliţie, transmite France Presse, preluată de Agerpres.
Printre răniţi se află şi un copil în vârstă de 11 ani.
Unele tiruri de armă au avut 'ţinte' precise şi sunt legate de reglări de conturi între bande, a precizat un responsabil al poliţiei din Chicago, Fred Waller. În noaptea de sâmbătă spre duminică au fost auzite focuri de armă pe parcursul a trei ore, potrivit CNN.
Printre cei vizaţi de atacuri s-au aflat mai multe persoane participante la un priveghi, conform poliţiei locale.
În 2016, numărul victimelor în urma incidentelor armate în Chicago a fost cel mai ridicat din ultimii aproape 20 de ani, situaţie devenită o ţintă constantă a criticilor din partea preşedintelui Donald Trump.
Cinci morți și 40 de răniți la Chicago, după o serie de violențe de stradă în care s-au folosit arme de foc
Articole Similare

57
Nici Groenlanda nu mai știe ce vrea cu adevărat Donald Trump. Autoritățile infirmă declarațiile SUA referitoare la existența unui acord
57

677
Cutremur în fotbalul internațional: Jucători arestați într-un dosar de trucare și spălare de bani - 17 persoane reținute
677

1.400
Zelenski este îngrozit de forța armatei Rusiei de a trimite ”carne de tun”: Câți soldați ar trebui să elimine lunar, pentru ca rușii să rămână fără resurse
1.400

2.736
VIDEO Franța vine cu un răspuns categoric, după afirmațiile controversate ale șefului NATO: Europa nu se poate apăra singură
2.736

2.073
O descoperire recentă făcută în China schimbă jocul, în bătălia pentru cea mai râvnită resursă a omenirii
2.073

50
Raport: Lupta împotriva antisemitismului în Europa, împiedicată de 'lacune' în înregistrarea incidentelor
50

1.628
Donald Trump apelează la ”Țarul frontierelor”: Îl trimite direct în epicentrul marilor proteste din SUA
1.628

57
Numărul persoanelor care trăiesc în 'sărăcie extremă' în Marea Britanie a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani
57

2.949
Donald Trump crește puternic tarifele pentru un partener de cursă lungă al SUA: Pedepsește o decizie a Parlamentului
2.949

4.137
VIDEO Se complică serios relația dintre Ungaria și Ucraina: Viktor Orban face acuzații extrem de grave și convoacă ambasadorul ucrainean
4.137

4.103
VIDEO Este dezastru în Italia: Guvernul declară stare de urgență, după ce ciclonul Harry a făcut prăpăd
4.103

4.805
Autorul ”Versetelor satanice” trage un puternic semnal de alarmă: Toată lumea este în pericol
4.805

5.404
Europa dă o lovitură de mari proporții: Semnează ”mama tuturor pactelor” și se recalibrează, după ruptura de SUA
5.404

















Comentează