Charlie Kirk, fondatorul organizației conservatoare Turning Point USA, a fost împușcat mortal în timpul unui eveniment universitar din statul Utah. Moartea sa a șocat comunitatea conservatoare americană, mai ales că una dintre ultimele sale declarații publice a fost o pledoarie vehementă pentru apărarea celui de-al Doilea Amendament din Constituția SUA.
„Da, e o întrebare foarte bună, mulțumesc. Eu sunt un mare fan al celui de-al Doilea Amendament, dar cred că majoritatea politicienilor sunt lași când vine vorba să explice de ce avem acest amendament. Ăsta e și motivul pentru care eu n-aș fi un politician bun — sau poate aș fi, nu știu — pentru că eu chiar spun ce gândesc.
Al Doilea Amendament nu e despre vânătoare. Îmi place vânătoarea. Nici măcar nu e în primul rând despre autoapărare, deși și asta contează. Al Doilea Amendament există, ferească Dumnezeu, ca să te poți apăra de un guvern tiranic. Și dacă discuția asta te sperie — «vai, ce radical, Charlie, nu știu ce să cred» — înseamnă că n-ai citit deloc scrierile Părinților Fondatori. Și, în al doilea rând, n-ai citit istoria secolului XX. Tu trăiești într-o Narnia. De fapt, dacă chiar ai trăi în Narnia, ai fi mai înțelept decât ești acum, pentru că C.S. Lewis a fost foarte deștept. Nu știu în ce univers alternativ trăiești, dar e clar că refuzi să vezi realitatea: guvernele tind să devină tiranice, iar oamenii trebuie să aibă capacitatea să se apere pe ei, familiile și comunitățile lor.
Acum, trebuie să fim realiști. Trebuie să fim sinceri cu populația. O societate cu cetățeni înarmați vine cu un preț — și asta face parte din libertate. Și condusul are un preț. 50.000, 50.000, 50.000 de oameni mor anual pe șosele. Ăsta e prețul. Dacă ai elimina condusul, n-ai mai avea 50.000 de morți în accidente auto. Dar noi am decis că beneficiile condusului — viteză, mobilitate, acces la produse și servicii — merită costul acelor 50.000 de vieți. La fel, trebuie să fim clari: nu vei aduce niciodată numărul de morți prin arme de foc la zero. Nu se va întâmpla. Îl poți reduce semnificativ dacă ai mai mulți tați prezenți în familie, dacă ai mai mulți paznici înarmați la școli. Trebuie să avem o viziune realistă și clară asupra violenței armate, nu una utopică.
Nu vei trăi niciodată într-o societate cu cetățeni înarmați și să nu existe nici măcar o singură moarte prin arme de foc. Asta e o prostie. E aberație. Dar eu cred că merită. Cred că merită să accepți, din păcate, câteva morți prin arme în fiecare an pentru ca noi să avem Al Doilea Amendament, care ne protejează celelalte drepturi date de Dumnezeu. Ăsta e un târg prudent. E rațional. Nimeni nu vorbește așa. Toți trăiesc într-un univers paralel.
Și atunci, cum reduci problema? Foarte simplu. Lumea mă întreabă: «Charlie, cum oprești împușcăturile din școli?» Nu știu. Dar cum am oprit împușcăturile la meciurile de baseball? Pentru că avem paznici înarmați la intrare. Cum am oprit împușcăturile în aeroporturi? Avem paznici înarmați. Cum am oprit împușcăturile în bănci? Tot așa, cu paznici înarmați. Cum am oprit împușcăturile la târgurile de arme? Observați că nu prea sunt masacre la târgurile de arme, deși sunt arme peste tot. Pentru că toată lumea e înarmată. Dacă pentru bani, pentru evenimente sportive și pentru avioane avem paznici înarmați, de ce nu am avea și pentru copiii noștri?”
Declarațiile sale, făcute înainte de a fi ucis, par acum încă și mai încărcate de dramatism și controversă, într-o Americă polarizată între libertatea de a purta arme și tragediile produse de acestea.


































Comentează