Vladimir Putin nu a mai apărut în fața camerelor de filmat după discursul susținut pe 5 februarie 2026 la ceremonia de deschidere a Anului Unității Popoarelor Rusie. A doua zi au avut loc două ședințe de lucru la Kremlin. Ulterior, administrația a pus în aplicare 'Operațiunea Conserva'. Mai exact, sunt difuzate ca actuale niște înregistrări realizate în avans, notează Digi24.
Ce sunt „conservele”
„Conservele” reprezintă întâlniri filmate anterior ale președintelui cu oficiali, politicieni sau oameni de afaceri. Acestea sunt păstrate și publicate ulterior, în special în perioadele în care liderul de la Kremlin este în vacanță, bolnav sau lucrează fără acces pentru presă.
Mass-media loială prezintă aceste imagini drept activitate „de astăzi” a șefului statului. În 2026, jurnaliștii susțin că au identificat cel puțin 18 astfel de întâlniri „conservate”.
Proba nr. 1
În colțurile biroului prezidențial se află două plante de interior. Potrivit jurnaliștilor, una dintre ele a devenit un „indicator vizual” al cronologiei reale a întâlnirilor.
În această iarnă, o frunză a plantei din dreapta a început să se îngălbenească. Mai exact, pe 28 ianuarie, la întâlnirea cu marele rabin al Rusiei, Berel Lazar, și cu șeful Federației Comunităților Evreiești, Alexander Boroda, frunza este vizibil ofilită.
Ulterior, pe 6 februarie, la întrevederea cu directorul companiei „Mantra”, Alexander Tkachev, frunza apare complet îngălbenită.
Cu toate acestea, în aproape toate întâlnirile publicate după 9 februarie, planta apare din nou verde și „înflorită”, fără urme de deteriorare.
Proba nr.2
Pe 10 februarie, Kremlinul a anunțat o întâlnire între Putin și Golikova. În imaginile difuzate, vicepremierul avea o manichiură roz prăfuit.
Însă, la evenimentele publice desfășurate cu o zi înainte și o zi după publicarea materialului, unghiile acesteia erau vopsite într-o nuanță mult mai intensă, descrisă drept roz „Barbie”.
Aceeași nuanță prăfuită fusese purtată de Golikova la începutul lunii februarie, perioadă în care, potrivit jurnaliștilor, ar fi fost realizată înregistrarea.

Un detaliu din discurs
În aceeași înregistrare cu Golikova, Putin pronunță cu o ușoară dificultate sunetul „s”. Particularitatea apare și în discursul său public din 5 februarie. În alte materiale publicate de Kremlin între 9 și 17 februarie, liderul rus vorbește însă fără această particularitate de pronunție.
Această coincidență a alimentat suspiciunile că înregistrarea cu Golikova ar fi fost realizată în jurul datei de 5 februarie și publicată ulterior.
Vladimir Putin a dispărut. Speculațiile ating la cote alarmante
Presa independentă rusă a relatat în repetate rânduri că Putin ar suferi de diverse afecțiuni, însă informațiile nu au fost niciodată confirmate oficial. De-a lungul anilor, liderul de la Kremlin a fost surprins în imagini în care părea să prezinte tremur al mâinilor, zvâcniri ale picioarelor, o față vizibil umflată, precum și vene proeminente sau mâini aparent inflamate.
În acest context, Iacov Jugashvili, nepotul dictatorului sovietic Iosif Stalin, a afirmat recent că este foarte probabil ca Vladimir Putin să fi murit deja. Nu există dovezi care să susțină această declarație, iar Kremlinul a respins constant zvonurile despre starea de sănătate a președintelui rus, inclusiv speculațiile privind cancerul.





























Comentează