Rusia cere țărilor europene care au acuzat-o de otrăvirea lui Alexei Navalnîi cu o toxină provenită de la o broască să vină cu date concrete care să susțină acuzațiile, relatează Mediafax.
Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, a cerut țărilor europene care au acuzat Moscova de otrăvirea lui Alexei Navalnîi să vină cu dovezi în acest sens.
„Toate acuzațiile împotriva Rusiei erau de tipul „foarte probabil”. Nu au existat detalii specifice. A fost pur și simplu o declarație menită să devină actul de deschidere al conferinței (de securitate) de la München și să eclipseze dosarele Epstein. Le cerem să prezinte date concrete cu privire la această chestiune”, a declarat Zaharova într-o conferință de presă miercuri, potrivit Reuters.
Cinci state europene acuză Rusia că l-a otrăvit pe Alexei Navalnîi

Reacția vine în contextul în care sâmbăta trecută, cinci state europene – Marea Britanie, Franța, Germania, Suedia și Olanda – au acuzat oficial Rusia că l-a otrăvit pe opozantul politic Alexei Navalnîi cu o „toxină rară și letală”, în timpul detenției sale într-o colonie penitenciară din Siberia.
În organismul lui Navalnîi a fost identificată epibatidina, o neurotoxină extrem de puternică, întâlnită în mod natural doar în pielea unor broaște săgeată din America de Sud, potrivit comunicatului. Specialiștii afirmă că substanța provoacă paralizie, stop respirator și o moarte extrem de dureroasă. În poziția lor, statele europene susțin că „Alexei Navalnîi a fost otrăvit” intenționat și că nu există nicio explicație benignă pentru prezența acestei toxine în corpul său.
Ulterior, Kremlinul a negat faptul că Alexei Navalnîi ar fi fost otrăvit și a respins orice implicare în moartea acestuia.
Alexei Navalnîi a murit într-o colonie penală din Rusia, în februarie 2024. La acel moment, autoritățile au susținut că decesul a fost cauzat de „sindromul morții subite”, un termen folosit pentru mai multe tipuri de stop cardiac. Anterior, Navalnîi a supraviețuit unei tentative de otrăvire în 2020, despre care a afirmat că a fost pusă la cale de serviciul rus de securitate FSB.
Marco Rubio: Statele Unite nu contestă raportul european privind moartea lui Alexei Navalnîi

Secretarul de Stat american, Marco Rubio, a spus că Statele Unite nu contestă raportul european care atribuie Rusiei moartea lui Alexei Navalnîi și îl consideră îngrijorător.
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat duminică că Washingtonul nu pune sub semnul întrebării concluziile raportului realizat de cinci state europene, care pun pe seama Rusiei moartea opozantului rus Alexei Navalnîi.
Raportul susține că Navalnîi a fost ucis cu ajutorul unor toxine provenite din broaște otrăvitoare.
Marco Rubio a descris documentul drept „îngrijorător” și a precizat că autoritățile americane nu au motive să îl conteste, notează Reuters.
„Evident, suntem conștienți de raport. Este un raport îngrijorător. Suntem conștienți de cazul domnului Navalnîi și cu siguranță… nu avem niciun motiv să-l punem la îndoială. Nu îl contestăm. Vom lupta cu aceste țări din cauza lui. Dar a fost raportul lor și l-au publicat”, a declarat Marco Rubio, la o conferință de presă la Bratislava în timpul unei vizite acolo.
Declarațiile au avut loc în capitala Slovaciei, unde secretarul american s-a aflat într-o vizită oficială.





























Comentează