Urna cu cenuşa scriitorului columbian Gabriel García Márquez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1982, a ajuns deja în Cartagena de Indias, urmând să fie depusă la memorialul amenajat la Claustro de la Merced, la 300 de metri distanţă de casa în care autorul a locuit în acest oraş, au informat mass-media locale citate de EFE, transmite agerpres.ro.
Memorialul este instalat în curtea centrală a Universităţii din Cartagena - Claustro de la Merced, lateral cu Teatro Adolfo Mejía, şi constă într-un piedestal cubic de marmură, unde va fi depusă urna. Un bust al scriitorului sculptat de artista britanică Katie Murray va fi instalat pe piedestal.
Bustul a ajuns de asemenea la Cartagena, potrivit ziarului El Tiempo, care a primit informaţia de la rectorul Universităţii din Cartagena.
Duminică, 21 mai, în aripa La Merced, unde se afla secţia postuniversitară a Universităţii Cartagena, va avea loc inaugurarea bustului celui care a scris "Un veac de singurătate" şi a murit la 17 aprilie 2014 în Mexic, ţară în care a trăit mare parte a vieţii sale.
Iniţial era prevăzut ca memorialul să fie inaugurat pe 6 martie, dată la care scriitorul columbian născut la Aracataca ar fi împlinit 89 de ani, însă lucrările au fost suspendate după descoperirea vestigiilor unui rezervor de apă din epoca colonială, pe locul unde urma să fie ridicat monumentul.
Vizitatorii vor avea acces până la piedestal pe trei pasarele din plastic transparent dispuse peste preţioasele vestigii care datează din secolul al XVII-lea.
Cenușa scriitorului Gabriel García Márquez a ajuns în țara natală
Explorează subiectul
Articole Similare

33
A fost șters heruvimul care semăna cu Giorgia Meloni. Turiștii au rămas dezamăgiți
33

19
Scriitoarea Gali Mir-Tibon lansează 'O listă a mamelor', un roman despre mame, deportare și Holocaustul din România
19

48
Și-a prelungit ziua de naștere pentru a sărbători mai mult timp. Cum a fost posibil ca aniversarea să aibă 48 de ore
48

43
Doliu în presa românească. A murit Victor Kapra, „veteranul” presei economice
43

30
Zi neagră pentru The Washington Post. Aproape o treime din angajaţi sunt concediaţi
30

24
O puternică erupție solară a dat peste cap comunicațiile radio în vestul Africii și sudul Europei
24

18
Laureata Nobel Narges Mohammadi intră în greva foamei. Familia se teme pentru sănătatea ei pe timpul detenției în Iran
18

32
Încep preselecțiile pentru Selecția Națională Eurovision 2026. Au fost înscrise 101 piese
32

11
Doar 0,2% dintre elevi ating nivelul maxim de competenţe digitale
11

29
Rusia pedepsește umorul. Un comediant rus a fost condamnat la închisoare pentru o glumă despre un veteran de război
29

4.284
Se zguduie piața media: Un nume important schimbă tabăra, după 13 ani la Digi24, și ajunge la Antena
4.284

23
Cadourile cu care nu vei da greș de Ziua Îndrăgostiților
23

11
Vizitatorii pot admira două oglinzi venețiene din secolul XIX expuse la Muzeul Unirii din Focșani
11

















Comentează