Centrul de Cultură şi Ştiinţă al României la Tunis, primul de acest gen în Africa, a fost inaugurat joi, în prezenţa ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a informat Ministerul Afacerilor Externe, printr-un comunicat de presă remis vineri AGERPRES.
Potrivit MAE, şeful diplomaţiei române a avut, joi seară, şi o întrevedere cu membrii comunităţii româneşti şi cu absolvenţii de studii superioare în România. Cu acest prilej, a fost lansată Asociaţia Foştilor Studenţi Tunisieni în România.
Centrul de Cultură şi Ştiinţă al României la Tunis a fost deschis în cadrul Institutului Bourguiba de Limbi Moderne al Universităţii Tunis Al Manar, iar la inaugurare a fost prezent, printre alţii, ministrul Educaţiei Superioare şi al Cercetării Ştiinţifice, Slim Khalbous.
Cu această ocazie, s-au făcut o donaţie de echipamente informatice şi electronice pentru institut din partea Agenţiei Române pentru Dezvoltare - RoAid şi o donaţie de carte românească.
"În cadrul vizitei la Institutul Bourguiba, ministrul Meleşcanu a făcut trimitere la renumele institutului în predarea limbii arabe şi la faptul că mulţi diplomaţi români au beneficiat de-a lungul timpului de programele acestuia de pregătire. Totodată, a evidenţiat rolul schimburilor academice şi al mobilităţii studenţeşti în apropierea dintre cele două ţări, în dezvoltarea relaţiilor bilaterale, în ansamblul lor, precum şi în conectarea Tunisiei la spaţiul european. A salutat, totodată, deschiderea Lectoratului de limbă, literatură, cultură şi civilizaţie românească în cadrul aceluiaşi institut, arătând că acesta va constitui un real sprijin pentru studenţii tunisieni care intenţionează să studieze în România", se arată în comunicatul de presă.
În cadrul întâlnirii avute cu membrii comunităţii româneşti şi cu absolvenţii de studii superioare în România, Teodor Meleşcanu a subliniat rolul acestora în cunoaşterea reciprocă a celor două popoare şi în consolidarea cooperării între ţări, în general, subliniind, de asemenea, importanţa menţinerii şi aprofundării limbii române ca modalitate suplimentară de conectare la spaţiul european.
Meleşcanu a încurajat înscrierea copiilor proveniţi din familiile mixte la cursurile de limba română organizate la secţia consulară a Ambasadei României la Tunis.
Centrul de Cultură şi Ştiinţă al României la Tunis, inaugurat în prezenţa ministrului Teodor Meleşcanu
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.035
VIDEO Bolojan și Zelenski au bătut palma la București: drone cu expertiză ucraineană ar putea fi produse în România
1.035

44
Guvernul aprobă OUG pentru transferul a 1.034 de baze sportive și tabere către autoritățile locale
44

1.682
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
1.682

1.498
Adrian Câciu cere PSD să îl schimbe pe Bolojan din funcția de premier: Fără el, România ar arăta mult mai bine
1.498

2.567
Ministrul Muncii îi răspunde lui Ilie Bolojan după ce premierul i-a cerut să găsească soluții: 'Eu i-am prezentat acel raport'
2.567

4.558
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
4.558

2.128
„Suntem umiliți și jecmăniți! E rea-credință din partea Guvernului” - Primarii comunelor au cerut Palatului Victoria promisiuni de finanțare
2.128

3.826
VIDEO Nicușor Dan transmite un mesaj după ce românii s-au isterizat din cauza trupelor americane din România: E o falsă ipoteză! Zelenski: Iranul e aliatul Rusiei
3.826

2.024
VIDEO Sectorul energetic, punctul care va uni România și Ucraina: Ce au decis Volodimir Zelenski și Nicușor Dan
2.024

2.423
VIDEO Volodimir Zelenski cere mai mult sprijin militar: 'Rachetele nu vor fi suficiente pentru a doborî dronele iraniene, mai ales că rușii îi ajută'
2.423

1.920
VIDEO Zelenski anunță la București proiecte energetice majore cu România: două linii electrice noi și cooperare în Marea Neagră
1.920

1.864
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.864

4.604
Marius Voineag explică de ce nu mai vrea să fie șeful DNA: E singura instituție care poate ancheta corect magistrații/ CSM a dat amânare
4.604

















Comentează