Au trecut trei decenii de la lansarea pe micile ecrane a primului episod din 'Familia Simpson', considerat cel mai prolific şi mai influent serial de televiziune al secolului al XX-lea, iar personajele sale par la fel de proaspete ca la început, relatează luni EFE potrivit Agerpres
"Sfârşitul acestui show înseamnă sfârşitul lumii", spunea unul dintre fidelii săi următori pe reţelele de socializare în faţa posibilităţii ca serialul, care are o mulţime de admiratori fanatici, să se încheie.
Cu peste 670 de episoade, serialul a fost omagiat în 2019 în numeroase ocazii, precum la Festivalul de Film Tribeca din New York, care a organizat o întâlnire la care a participat o mare parte din echipă şi dintre actorii care dau glas personajelor.
"L-am desenat pe Bart în cinci minute pe un şerveţel", a spus creatorul serialului, Matt Groening, care a mărturisit că a creionat majoritatea personajelor din Familia Simpson când aştepta pe canapea să se întâlnească cu James L Brooks, unul dintre producători.
Homer, Marge, Bart, Lisa şi Maggie au debutat în apariţii scurte în cadrul programului 'The Tracy Ullman Show' din 1987, dar pe 17 decembrie 1989 compania Fox Broadcasting Corporation a lansat primul episod al acestui serial de animaţie.
Aventurile acestei familii neobişnuite care locuieşte în oraşul fictiv Springfield i-au folosit lui Groening şi echipei sale să parodieze cultura americană, să lanseze critici acide la adresa societăţii şi să ridiculizeze condiţia umană.
Succesul a fost atât de mare încât din anul 2000 'Familia Simpson' are propria stea pe bulevardul Walk of Fame din Hollywood, a fost desemnat de revista Time cel mai bun serial de televiziune din secolul XX şi a fost recompensat cu peste 30 de premii Emmy.
În prezent, cele 30 de sezoane se pot vedea pe platforma digitală Disney +, în timp ce canalul FXX, care aparţine Disney, a anunţat un maraton ce va doborî toate recordurile prin difuzarea neîntreruptă a tuturor celor 671 de episoade.
Alături de serialul complet va fi difuzat şi filmul The Simpsons, proiectat în cinematografe şi scurtmetrajul 'The Longest Daycare', care se axează asupra bebeluşului Maggie şi care a avut premiera în 2012.
Astfel, 'Familia Simpson' va fi difuzat pe micile ecrane timp de 15 zile, începând cu 17 decembrie ora locală 20:00 (data şi ora la care a fost difuzat primul episod în urmă cu trei decenii) şi se va încheia pe 31 decembrie, la 16:30 ora locală.
Cel mai prolific serial de animaţie aniversează 30 de ani de la lansare
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

3.131
Orașul italienesc iubit de români, în care turiștii sunt atacați: Hoții le fură bunurile, îi lovesc și fug/ Autoritățile sunt în alertă
3.131

59
Nicușor Dan, despre deschiderea expoziției Brâncuși de la Berlin: „Este o recunoaștere a valorii și identității noastre”
59

117
Descoperire arheologică de senzație: cimitir "nemţesc", găsit la Târgu Neamţ de cercetători germani
117

64
CBS News Radio se va închide, după aproape 100 de ani de funcţionare
64

5.803
Doliu în lumea filmului: actorul Nicholas Brendon a murit în somn la doar 54 de ani
5.803

952
Sfârșitul metaversului? Meta vrea să schimbe strategia după investiții de zeci de miliarde
952

31
VIDEO Palatul Saadabad, unul dintre cele mai vizitate locuri din Teheran, a fost avariat după bombardamentele americano-israeliene
31

17
Trei evenimente culturale la Casa Avramide din Tulcea: Expoziție de hărți, lansare de site și recital "Trei parale"
17

143
VIDEO ÎPS Teodosie le-a vorbit credincioșilor din Constanța despre unul dintre foști Patriarhi ai Constantinopolului
143

60
Practici funerare ciudate într-un cimitir polonez din secolul al XVII-lea: Ce au descoperit arheologii în morminte
60

67
Două sărbători importante pentru lumea musulmană, Ramadan și Anul Nou persan, umbrite de război în Orientul Mijlociu
67

19
Stevie Young, legendarul chitarist al trupei AC/DC, a fost externat de la un spital din Buenos Aires
19

210
Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim rămâne închisă. Ce se va întâmpla cu Lumina Sfântă de Paște
210
















Comentează