Cel mai înalt diplomat al preşedintelui Macron, Emmanuel Bonne, a făcut o vizită la Moscova

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 04-02-2026 21:43

Article thumbnail

Sursă foto: Shutterstock

Emmanuel Bonne, diplomatul francez cu rangul cel mai înalt din subordinea preşedintelui Emmanuel Macron, a făcut marţi o vizită la Moscova, pentru discuţii cu oficiali ruşi, afirmă o sursă informată despre întâlniri şi alte două surse diplomatice ale agenţiei Reuters, conform Agerpres.

Prima sursă a precizat că Bonne, care conduce celula diplomatică prezidenţială a Franţei din 2019, a avut întâlniri la Krenlin, cu scopul de a discuta subiectele cele mai importante, începînd cu Ucraina.

Preşedinţia franceză nu a confirmat, nici nu a negat informaţiile, comunicând că "aşa cum a spus preşedintele, interpelat ieri de jurnalişti, discuţiile există la nivel tehnic, cu transparenţă completă şi în consultare cu preşedintele (ucrainean Volodimir) Zelenski şi cu principalii colegi europeni".

Macron afirmase în decembrie anul trecut că europenii trebuie să redeschidă dialogul direct cu preşedintele rus Vladimir Putin dacă eforturile conduse de SUA pentru medierea unui acord de pace în Ucraina nu dau rezultate.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri