O cocardă de aproape doi metri a fost confecţionată cu ocazia manifestărilor organizate marţi, la Cluj-Napoca, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, iar realizatorii spun că este cea mai mare din lume şi că sunt făcute demersuri pentru omologarea acesteia de către Guiness World Records, potrivit Agerpres.
"Am fost în jur de 15 elevi din Cluj care am lucrat două zile pentru realizarea acestei cocarde. Ne-a ajutat şi cineva pe partea de cusut. Este din material textil, are un diametru de 1,85 metri şi este în culorile roşu, alb şi verde. Are şi un suport şi poate fi transportată de două persoane. Cocarda este cea mai mare din lume realizată până acum şi o întrece pe una realizată de o şcoală din Ungaria, care are un diametru de 1,61 metri. Am făcut deja demersuri pentru ca această cocardă să fie omologată de Guiness World Records", a declarat preşedintele Asociaţiei Uniunea Liceenilor Maghiari Cluj, Fazakas Boglarka.
UDMR, bisericile maghiare şi alte instituţii partenere, organizează, marţi, 15 martie, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, manifestări în Cluj-Napoca, printre care şi o procesiune pe străzile oraşului. La procesiune participă aproximativ 300 de persoane, printre care şi foarte mulţi tineri.
În cadrul manifestărilor sunt depuse coroane de flori şi sunt susţinute discursuri de către liderii UDMR Cluj şi oficialităţile locale şi judeţene, la plăcuţa comemorativă de pe fostul hotel "Biasini" unde s-a cazat, în 1848, poetul şi revoluţionarul maghiar Petofi Sandor.
Cea mai mare cocardă din lume, prezentată cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni
Explorează subiectul
Articole Similare

113
Bogdan Ivan, anunț important pentru România: țara noastră ar putea deveni jucător global privind metalele rare / Ce acord s-a semnat cu SUA
113

135
Horoscopul zilei de 18 februarie 2026. Gemenii trebuie să fie mai răbdători. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
135

902
Veste-bombă pentru 4 zodii: finalul lui februarie le aduce succesul la care alții doar visează
902

1.165
VIDEO Imagini șocante cu acrobatul care a căzut de la 4 metri la un circ în Craiova. Ultimele noutăți despre starea de sănătate a spaniolului
1.165

20
Medic agresat de aparţinătorii unui pacient. A fost întocmit dosar penal
20

23
AFIR lansează finanțări de 11,7 milioane de euro pentru perdele forestiere la nivel de fermă
23

1.009
Producătorii de carne de porc, în pragul colapsului. APCPR avertizează: 'Fermele se vor închide curând'
1.009

66
Zi cu bucurie la Biserica 'Sfinții Împărați Constantin și Elena' - Parcul Călărași
66

391
Un bilanț tragic care nu se schimbă: România, campioana UE la accidente mortale
391

16
Ordinul privind structura anului şcolar 2026 - 2027 a fost publicat în Monitorul Oficial
16

364
Cât îi costă pe români să-și repare mașinile după ce au dat prin gropi: Drumurile arată ca după bombardament
364

36
Tânăr arestat după ce a tâlhărit o femeie sub ameninţarea unui cuţit
36

4.483
Imagini cutremurătoare de la ferma de bizoni și cerbi din Cluj-Napoca: De la 'cea mai mare din Est' la câmp al morții
4.483

















Comentează