Curtea Constituţională a României discută miercuri sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la măsurile pentru finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, precum şi la retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
Pe 25 noiembrie, Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis a sesizat CCR cu Legea privind aprobarea OUG 21/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi a art. 3 din OUG 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
Actul normativ vizează stabilirea unor măsuri necesare în vederea deblocării şi accelerării procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Iohannis arăta că, potrivit art. 17 alin. 41, nou introdus, prin derogare de la prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, preşedintele Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) nu este asimilat calităţii de conducător al autorităţii publice, în sensul acestei legi.
Absenţa menţionării exprese a persoanei sau persoanelor care reprezintă CNCI ar putea însă afecta exercitarea dreptului de a contesta în instanţă deciziile emise de această autoritate publică, respectiv stabilirea cadrului procesual în care instanţa va putea analiza actul administrativ contestat, se menţiona în sesizarea preşedintelui.
În plus, preciza şeful statului, dispoziţia nou introdusă nu este corelată cu prevederile art. 17 şi 18 din Legea 165/2013, potrivit cărora Comisia validează sau invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entităţile învestite de lege, care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii şi dispune emiterea deciziilor de compensare a imobilelor, iar aceste decizii sunt emise sub semnătura preşedintelui Comisiei.
"Considerăm că prin efectul acestei norme se creează posibilitatea afectării dreptului constituţional al persoanei vătămate de o autoritate publică de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei, garantat de art. 52 alin. (2) din Constituţie", susţinea preşedintele.
Într-un alt articol, nou introdus în legea supusă controlului de constituţionalitate, se exonerează de la plata amenzilor civile stabilite în temeiul art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, respectiv, preşedintele Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor.
"Prin conţinutul său normativ, această nouă reglementare dispune nu numai pentru viitor, dar şi cu privire la exonerarea de la plata amenzilor civile stabilite deja prin hotărâri judecătoreşti, pronunţate de instanţele de contencios administrativ. În acest sens, se încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, consacrat de dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie. Astfel, potrivit jurisprudenţei constituţionale a lipsi o hotărâre definitivă de caracterul ei executoriu reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept şi afectează buna funcţionare a justiţiei", arăta Iohannis.
În sesizare se mai spune că trebuie avut în vedere că, pentru asigurarea executării cu celeritate a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în contencios administrativ, legiuitorul a instituit reguli speciale, derogatorii de la dreptul comun. Or, conform documentului citat, norma nou introdusă la art. VII din legea transmisă la promulgare diminuează forţa hotărârilor judecătoreşti pronunţate în contencios-administrativ şi creează discriminare între subiecţii de drept obligaţi să pună în executare o hotărâre judecătorească pronunţată în aceeaşi materie, îndepărtându-se de la scopul asigurării protecţiei constituţionale a dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică.
"Dacă administraţia este exonerată de la aducerea la îndeplinire a unei hotărâri judecătoreşti, prin neplata amenzilor civile stabilite în sarcina conducătorului unei autorităţi publice, accesul la justiţie ar deveni teoretic şi iluzoriu", consideră Iohannis. AGERPRES
CCR discută sesizarea lui Iohannis referitoare la procesul de restituire a imobilelor
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

3
Ciucu s-a întâlnit cu Robert Negoiță.Cei doi au discutat colaborarea în proiectele de infrastructură
3

274
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
274

1.525
VIDEO Bolojan și Zelenski au bătut palma la București: drone cu expertiză ucraineană ar putea fi produse în România
1.525

55
Guvernul aprobă OUG pentru transferul a 1.034 de baze sportive și tabere către autoritățile locale
55

1.973
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
1.973

1.587
Adrian Câciu cere PSD să îl schimbe pe Bolojan din funcția de premier: Fără el, România ar arăta mult mai bine
1.587

2.637
Ministrul Muncii îi răspunde lui Ilie Bolojan după ce premierul i-a cerut să găsească soluții: 'Eu i-am prezentat acel raport'
2.637

4.833
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
4.833

2.164
„Suntem umiliți și jecmăniți! E rea-credință din partea Guvernului” - Primarii comunelor au cerut Palatului Victoria promisiuni de finanțare
2.164

3.866
VIDEO Nicușor Dan transmite un mesaj după ce românii s-au isterizat din cauza trupelor americane din România: E o falsă ipoteză! Zelenski: Iranul e aliatul Rusiei
3.866

2.043
VIDEO Sectorul energetic, punctul care va uni România și Ucraina: Ce au decis Volodimir Zelenski și Nicușor Dan
2.043

2.464
VIDEO Volodimir Zelenski cere mai mult sprijin militar: 'Rachetele nu vor fi suficiente pentru a doborî dronele iraniene, mai ales că rușii îi ajută'
2.464

1.941
VIDEO Zelenski anunță la București proiecte energetice majore cu România: două linii electrice noi și cooperare în Marea Neagră
1.941

















Comentează