'Paralizia' Naţiunilor Unite a împiedicat identificarea celor responsabili de asasinarea jurnalistului şi opozantului saudit Jamal Khashoggi, a declarat miercuri o expertă în drepturile omului, care consideră că ONU are nevoie de un 'task force' pentru a garanta justiţia în cazurile de ucideri punctuale, relatează AFP potrivit Agerpres
Raportoarea specială a ONU privind execuţiile extrajudiciare, sumare sau arbitrare, Agnes Callamard, a cerut Naţiunilor Unite să-şi consolideze rolul în prevenirea uciderii jurnaliştilor şi disidenţilor.
Ea a cerut în mod special Naţiunilor Unite să pună în aplicare 'mecanisme' pentru a proteja jurnaliştii, să reacţioneze rapid la ameninţările împotriva acestora, să ancheteze cazuri suspecte de dispariţie sau de crimă şi să contribuie la pregătirea dosarelor de urmărire penală.
Agnes Callamard a făcut aceste recomandări în faţa Consiliului ONU pentru drepturile omului, cu sediul la Geneva, unde ea a prezentat un raport al anchetei cu privire la asasinarea lui Jamal Khashoggi în octombrie 2018 la Consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, în care vizează înalţi responsabili saudiţi, printre care prinţul moştenitor Mohammed bin Salman.
'Probele adunate de anchetă sugerează că uciderea lui Khashoggi constituie o execuţie extrajudiciară, o dispariţie forţată şi probabil un act de tortură pentru care Regatul Arabiei Saudite este responsabil', a declarat ea în faţa Consiliului.
'Ancheta a descoperit dovezi credibile, justificând o investigaţie suplimentară asupra responsabilităţii unor înalţi oficiali saudiţi, inclusiv a prinţului moştenitor al Arabiei Saudite', a subliniat Agnes Callamard.
Ambasadorul saudit pe lângă instituţiile ONU de la Geneva, Abdulaziz Alwasil, a respins categoric concluziile raportului Agnesei Callamard, afirmând că el se bazează pe 'prejudecăţi şi idei preconcepute' şi a acuzat-o pe experta franceză de depăşirea mandatului său.
Callamard, o expertă independentă care nu a vorbit în numele ONU, a subliniat că raportul său nu reprezintă o anchetă penală, ci o anchetă privind drepturile omului.
Ea a spus că s-a simţit încurajată să investigheze moartea lui Jamal Khashoggi 'prin ceea ce a perceput ca o paralizie a Naţiunilor Unite'.
Agnes Callamard i-a cerut secretarului general al ONU, Antonio Guterres, să lanseze o anchetă internaţională în cazul acestui asasinat, dar a recunoscut miercuri că mai întâi trebuie ca o 'ţară membră a ONU' să facă o cerere în acest sens.
Experta franceză a solicitat crearea unei 'task force' de intervenţie rapidă pentru a ancheta cazuri specifice, pentru a ajuta autorităţi locale în unele investigaţii şi pentru a ajuta la identificarea actorilor internaţionali responsabili cu protejarea jurnaliştilor ameninţaţi.
De asemenea, ea cerut crearea unui 'instrument permanent' pentru anchetarea acuzaţiilor de ucideri ţintite sau de dispariţii şi pentru a pregăti dosarele de judecată.
Cazul Khashoggi - O expertă ONU acuză că 'paralizia' ONU a întârziat cursul justiţie
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

562
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
562

1.274
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
1.274

1.680
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
1.680

1.978
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
1.978

5.181
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
5.181

2.628
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
2.628

77
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
77

3.330
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
3.330

2.629
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.629

88
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
88

1.108
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
1.108

68
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
68

2.088
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
2.088
















Comentează