Autorităţile din landul german Schleswig-Holstein (în nord) au început să retragă carnea de porc din meniurile elevilor pentru ca musulmanii, tot mai numeroşi şi în această zonă, să nu se simtă ofensaţi, scrie vineri publicaţia spaniolă ABC.
Guvernul regional al landului Schleswig-Holstein este condus din anul 2012 de o coaliţie formată din socialişti şi verzi, iar decizia a stârnit proteste din partea creştin-democraţilor.
'Consumul cărnii de porc face parte din cultura noastră; nimeni nu este obligat să mănânce carne, dar nici nu dorim ca majoritatea să nu poată alege acest aliment', a declarat liderul regional al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), Daniel Gunther.
El a precizat că în 'tot mai multe cantine, creşe şi licee carnea de porc este eliminată pentru a se respecta anumite credinţe religioase', acest aliment fiind considerat de musulmani 'murdar şi ilegal'. Această abordare 'contravine conceptului de toleranţă, care implică respectarea sau măcar acceptarea altor culturi alimentare sau a altor stiluri de viaţă', a mai spus reprezentantul creştin-democrat.
Prin urmare, formaţiunea CDU, din care face parte şi cancelarul Angela Merkel, va propune săptămâna viitoare parlamentului din landul Schleswig-Holstein o serie de măsuri care să garanteze menţinerea cărnii de porc în meniurile oferite elevilor.
Excluderea cărnii de porc din instituţiile publice de învăţământ este o revendicare constantă a asociaţilor musulmane în toată Europa, întrucât religia islamică interzice consumul acesteia. Germania a primit anul trecut aproape 1,1 milioane de migranţi, majoritatea musulmani. AGERPRES
Carnea de porc începe să lipsească din meniurile elevilor germani, pentru a nu ofensa musulmanii
Explorează subiectul
Articole Similare

84
Suntem copiii apei și ai electricității? Descoperirea uluitoare care poate schimbă tot ce știam despre originea vieții pe Pământ
84

225
VIDEO Ministrul Agriculturii: 'Toate şcolile din Marea Britanie folosesc puiul românesc. De ce?' / De ce România se opune acordului Mercosur
225

403
Top 3 zodii cu noroc la bani în martie 2026. Verifică dacă ești pe listă!
403

373
VIDEO Un nou trend bizar face ravagii pe rețelele sociale, promițând o metodă de a păcăli foamea
373

892
Record din penitenciar: Condamnat la 30 de ani de închisoare, ajuns mare 'jucător' la Curtea Constituțională și student la 2 facultăți
892

249
AI, declanșatorul unei noi crize globale? Scenariul care avertizează asupra unor șocuri economice și sociale
249

494
Evitați aceste locuri: care sunt țările aflate pe lista neagră a anului 2026
494

253
„Grânarul Europei” revine pe hartă. Planul Ministerului Brabu pentru supremație în UE
253

555
Ce riscă Donald Trump dacă va intra într-o confruntare cu Iranul
555

553
O româncă - artizana unui val de spargeri imposibile la Viena: Apartamente de lux golite fără urme de efracție
553

717
Un nou termen care pare a fi ultimul. Donald Trump a spus când se va termina războiul: 'Durează deja prea mult'
717

531
Date noi indică faptul că 4 din 10 tineri din Gen Z evită tot mai des o prectică considerată cândva fundamentală
531

1.584
Alertă globală: ciuperca mortală care 'devorează' organismul uman se răspândește rapid în întreaga lume
1.584

















Comentează