Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat că a fost prezentă la sediul MAI pe 10 august, dar nu a coordonat operaţiunea jandarmilor din Piaţa Victoriei, precizând că în acest caz competenţa de gestionare a fost în sarcina Direcţiei Generale a Jandarmeriei Capitalei.
"Da, acum permiteţi-mi să vorbesc ca ministru civil, care nu are atribuţii în coordonarea misiunilor operative, însă în aceste situaţii, aşa cum mi-au explicat, se ia în considerare competenţa. Fiind un protest organizat în Piaţa Victoriei, competenţa intra în responsabilitatea sau era în competenţa de gestionare a Direcţiei Generale a Jandarmeriei Capitalei, municipiului Bucureşti. Ca să concluzionez, prezenţa acestor şefi ai Jandarmeriei în piaţă a fost la fel de justificată, cum a fost justificată prezenţa ministrului la Ministerul de Interne, pentru că mie mi s-a părut ca responsabilitate, mi s-a părut firesc, mi s-a părut normal să fiu în minister într-o zi în care în gestionarea forţelor de ordine şi în coordonarea Jandarmeriei se desfăşura un astfel de eveniment. Asta nu înseamnă că am coordonat, asta nu înseamnă că am ţinut celule de criză sau am făcut şedinţe la mine în birou. Nici măcar nu am urcat în Direcţia Generală Management Operaţional unde este, de regulă, punctul de comandă al ministerului. Da, s-a spus că am avut un ofiţer, eu nu am avut, în schimb am avut un procuror", a declarat Carmen Dan, duminică, la Antena 3.
Întrebată dacă legea prevede obligaţia prezenţei unui procuror militar la astfel de evenimente, în contextul prezenţei procurorului militar Pârlog în Piaţa Victoriei în data de 10 august, ministrul a spus: "Nu ştiu dacă este sau nu este în lege în mod imperativ trecută, dar nu cred că este un impediment dacă un procuror militar este prezent în contextul desfăşurării unor astfel de misiuni. Ce este interesant este că iar am fost acuzată că mint, deşi nu am făcut decât să precizez că aveam această informaţie şi că în punctul de comandă, începând cu ora 17.00 a fost prezent un procuror militar. S-a tot discutat vizavi de coordonare, supraveghere, nu am spus niciun moment că a existat coordonarea în sarcina acestui procuror. Am spus că a supravegheat, până la urmă mi se pare firesc, ca odată ce eşti acolo, oricine are posibilitatea să supravegheze. Mai mult decât atât a participat la un instructaj. Acum nu înţeleg declaraţia şefului acestui procuror. Nu înţeleg de ce această contradicţie, ne-am tot încurcat în explicaţii şi am punctat şi asupra faptului că procurorul era în drum spre casă. Acum, să mă ierte Dumnezeu, foarte bine că era în drum spre casă şi că s-a gândit să treacă prin Piaţa Victoriei, dar, ce să vezi, a şi stat în Piaţa Victoriei de la ora 17.00 până la ora 4.00 dimineaţa din informaţiile mele. Deci, cred că a fost o oprire foarte lungă în drumul dânsului către casă".
Carmen Dan: Am fost la sediul MAI în 10 august, dar nu am coordonat operaţiunea Jandarmeriei din Piaţa Victoriei
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

191
VIDEO Bolojan și Zelenski au bătut palma la București: drone cu expertiză ucraineană ar putea fi produse în România
191

18
Guvernul aprobă OUG pentru transferul a 1.034 de baze sportive și tabere către autoritățile locale
18

1.242
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
1.242

1.366
Adrian Câciu cere PSD să îl schimbe pe Bolojan din funcția de premier: Fără el, România ar arăta mult mai bine
1.366

2.478
Ministrul Muncii îi răspunde lui Ilie Bolojan după ce premierul i-a cerut să găsească soluții: 'Eu i-am prezentat acel raport'
2.478

4.303
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
4.303

2.082
„Suntem umiliți și jecmăniți! E rea-credință din partea Guvernului” - Primarii comunelor au cerut Palatului Victoria promisiuni de finanțare
2.082

3.780
VIDEO Nicușor Dan transmite un mesaj după ce românii s-au isterizat din cauza trupelor americane din România: E o falsă ipoteză! Zelenski: Iranul e aliatul Rusiei
3.780

2.005
VIDEO Sectorul energetic, punctul care va uni România și Ucraina: Ce au decis Volodimir Zelenski și Nicușor Dan
2.005

2.353
VIDEO Volodimir Zelenski cere mai mult sprijin militar: 'Rachetele nu vor fi suficiente pentru a doborî dronele iraniene, mai ales că rușii îi ajută'
2.353

1.892
VIDEO Zelenski anunță la București proiecte energetice majore cu România: două linii electrice noi și cooperare în Marea Neagră
1.892

1.847
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.847

3.904
Marius Voineag explică de ce nu mai vrea să fie șeful DNA: E singura instituție care poate ancheta corect magistrații/ CSM a dat amânare
3.904

















Comentează