Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de luni, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 25,17 milioane de lei (5,198 milioane de euro).
Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,32%, la 8.470,52 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a crescut cu 0,31%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe plus cu 0,33%. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat un avans de 0,51%.
Indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,69%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în creştere cu 0,13%.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Romgaz au generat tranzacţii în valoare de 6,788 milioane de lei, urmate de titlurile Fondul Proprietatea, cu 3,001 milioane de lei, şi cele ale Băncii Transilvania, cu 2,334 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Impact Developer&Contractor, în creştere cu 5,37%, Casa de Bucovina Club de Munte (+3,25%) şi Teraplast (+2,74%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Prebet (4,44%), SIF Transilvania (-1,43%) şi Bursa de Valori Bucureşti (-1,27%).
Bursa de la Bucureşti a închis pe verde prima şedinţă a săptămânii
Explorează subiectul
Articole Similare

51
Wizz Air suspendă zborurile către Israel, Dubai, Abu Dhabi și Amman
51

121
Românii pot cumpăra titluri de stat Fidelis cu dobânzi de până la 7,10% la lei şi până la 6% la euro
121

50
Donald Trump întârzie nominalizarea lui Kevin Warsh la conducerea Federal Reserve
50

118
Unul dintre cei mai mari creditori privaţi din SUA, Blue Owl, se clatină: Impactul asupra pieței financiare
118

12.404
Ilie Bolojan a luat o decizie care va produce un adevărat cutremur în piața imobiliară: Ne putem aștepta la un blocaj de proporții
12.404

1.349
Scenariu radical la Washington: Donald Trump mizează pe tarife în locul impozitelor. Analiştii politici rămân sceptici
1.349

77
Creştere a preţurilor petrolului, pe fondul prelungirii negocierilor SUA–Iran
77

4.403
VIDEO Un proiect de mare infrastructură a căzut în România: „Fraudă internaţională fără precedent după revoluţie” / Alte patru licitaţii, suspecte
4.403

1.871
OUG publicată: Impozit pe casă și mașină mai mic pentru unii contribuabili / Primăriile pot tăia „cotele adiționale” (Document)
1.871

568
Cât a investit România în apărare, în ultimii ani: Europa pompează sute de miliarde pentru înarmare
568

2.312
Concedieri la cel mai mare producător din industria chimică românească: cel puțin 1.200 de angajați concediați
2.312

58
Patria Bank – Rezultate financiare preliminare la 31 decembrie 2025
58

39
România primește avizul formal OCDE pentru guvernanța publică, un pas important spre aderare
39

















Comentează