Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de miercuri, cu o valoare a tranzacţiilor de 46,29 milioane de lei (9,49 milioane de euro), notează Agerprees.
Astfel, indicele principal BET s-a depreciat cu 0,18%, până la 10.322,04 puncte, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a pierdut tot 0,18%. Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în scădere cu 0,17%.
De asemenea, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a înregistrat o creştere de 0,15%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o scădere de 0,32%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a coborât cu 0,35%.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Băncii Trasilvania au generat tranzacţii în valoare de 11,78 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, cu 3,46 milioane de lei, respectiv cele ale Nuclearelectrica (3,14 milioane de lei).
Totodată, cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Prebet, în creştere cu 9,6%, Turism Felix (4,43%) şi Electroargeş (+2,31%).
În schimb, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de SIF Hoteluri (-14,84%), Altur (-8,06%) şi Artego (-4,17%).
Bursa de la Bucureşti a închis miercuri în scădere pe majoritatea indicilor
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

326
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
326

20
Meta analizează un plan de concedieri masive pe fondul creşterii costurilor cu infrastructura pentru inteligenţa artificială
20

32
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
32

1.474
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.474

1.339
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.339

37
Economia SUA a crescut mult mai lent decât se estima în ultimele trei luni ale anului 2025, în timp ce inflaţia de bază a accelerat la începutul lui 2026
37

27
Bursele europene au închis vineri în scădere, investitorii continuând să evalueze impactul conflictului din Orientul Mijlociu asupra creşterii economice globale
27

4.176
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
4.176

18
Premierul Republicii Moldova cere instituțiilor reducerea cu 20% a cheltuielilor de transport în contextul scumpirii carburanților
18

1.684
'Le dăm 100 de lei, la fel ca Ceauşescu': Un economist arată adevărul din spatele măsurii adoptate de Guvern privind veniturile românilor
1.684

20
OMV Petrom se implică în explorarea gazelor din sectorul bulgăresc al Mării Negre
20

34
'TraceMap': Noua tehnologie AI a Comisiei Europene care combate fraudele alimentare
34

3.232
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
3.232
















Comentează