Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a situat la circa 29,9 milioane de lei (6,288 milioane euro), potrivit Agerpres.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o apreciere de 0,03%, până la 9.621,88 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o creştere cu 0,04%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în urcare cu 0,01%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 0,07%. Indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat o depreciere de 0,10%.
Indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a consemnat şi el un regres, de 0,15%.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Fondul Proprietatea au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 7,66 milioane de lei, urmate de titlurile Banca Transilvania (6,52 milioane de lei) şi Teraplast (2,36 milioane de lei).
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Casa de Bucovina Club de Munte, care s-au apreciat cu 12,22%, Sinteza (+11,94%) şi Nuclearelectrica (+2,11%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Altur (-5,13%), Socep (-3,76%) şi Compa (-2,06%).
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere uşoară pe majoritatea indicilor
Articole Similare

17
Alertă în sistemul bancar indian: IDFC First Bank sesizează poliția după o posibilă fraudă de 65 milioane dolari
17

24
Oficial elvețian avertizează: Taxele impuse de Donald Trump ar putea rămâne în vigoare pe termen lung
24

20
Beijingul cere Washingtonului să elimine taxele vamale, după hotărârea Curții Supreme a SUA
20

2.976
Se intră în faza finală a mega tranzacției care va domina piața din România: Se naște un adevărat colos al livrărilor
2.976

2.263
Cel mai mare producător de alimente din lume nu vrea să mai producă înghețată: Motivul din spatele curioasei decizii
2.263

2.187
USR vrea modificarea Codului Fiscal: Ce se întâmplă când firmele depășesc plafonul de TVA
2.187

1.868
Prăpastie salarială în România: Județele unde salariile nu depășesc 4.000 de lei pe lună. Topul salarial e dominat de industria cea mai amenințată de AI
1.868

695
Postul Paștelui începe cu prețuri de coșmar: legumele și fructele au ajuns mai scumpe decât carnea
695

61
Ministrul Finanţelor: Nu avem această ipoteză de creştere a TVA-ului pentru 2026. Nu avem alte taxe proiectate pentru acest an
61

896
Mircea Abrudean susține că România este pe ultima sută de metri cu aderarea la OCDE. Când vom avea şi decizia politică de aderare
896

900
VIDEO Ministrul Finanțelor, despre majorarea pensiilor: "Este prematur să discutăm despre dezgheţarea pensiilor"
900

109
Nazare: Noi nu am spus, în urmă cu şase luni, când am preluat guvernarea, că inflaţia va scădea brusc. Am spus că va dura cel puţin un an până când vor apărea primele semne. Şi undeva în această vară, în iulie-august, vom avea o scădere a inflaţiei
109

1.305
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a explicat principalele ținte din pachetul de relansare economică: Este gândit până în 2032!
1.305

















Comentează