Ancheta privind rețeaua de proxenetism care ar fi funcționat sub paravanul unor saloane de masaj erotic din București scoate la iveală detalii noi. Printre persoanele reținute se află și Alina Cotabiță, văduva regretatului artist Gabriel Cotabiță.
Potrivit surselor judiciare, aceasta ar fi avut un rol important în activitatea online a rețelei, ocupându-se de promovarea fetelor și a salonului pe site-uri specializate și pe platforme de social media, inclusiv TikTok.
Sursele indică faptul că o femeie în vârstă de aproximativ 80 de ani ar fi coordonat activitatea principală a grupării. Aceasta a fost prezentată în fața instanței, alături de celelalte persoane vizate de anchetă.
Știrea inițială - Percheziții la saloane de masaj erotic
Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au desfășurat, pe 21 februarie 2026, o amplă operațiune într-un dosar de proxenetism în formă continuată, vizând două saloane de masaj erotic din Capitală. Au fost puse în executare nouă mandate de percheziție domiciliară în București și județul Ilfov.
Acțiunea a fost coordonată de Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, cu sprijinul polițiștilor de la Secțiile 17, 18, 19 și 24, precum și al Serviciului de Poliție Canină.
Anchetatorii susțin că, din aprilie 2025 până în prezent, nouă persoane ar fi înlesnit practicarea prostituției de către mai multe femei, sub acoperirea unor servicii de masaj erotic oferite în cadrul a două saloane din București.
Potrivit surselor, activitatea ar fi fost disimulată prin crearea unei aparențe de legalitate, pentru obținerea de foloase materiale.
Opt persoane reținute și duse la audieri
Toate persoanele bănuite au fost depistate și conduse la audieri. Față de opt dintre acestea a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate în fața magistraților cu propuneri legale.
Sume mari de bani și bunuri ridicate la percheziții
În urma descinderilor, polițiștii au ridicat numeroase bunuri considerate relevante pentru anchetă, inclusiv bani în mai multe valute:
aproximativ 370.000 de lei
aproximativ 86.000 de euro
15.000 de dolari
aproximativ 3.000 de lire sterline
De asemenea, au fost confiscate laptopuri, telefoane mobile, tablete și alte obiecte folosite în activitatea investigată.
Cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și a responsabilităților penale.
Autoritățile subliniază că percheziția domiciliară reprezintă un procedeu legal de administrare a probelor și nu înfrânge principiul prezumției de nevinovăție.





























Comentează