Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 63,11 milioane de lei (13,05 milioane de euro).
Indicele principal BET s-a apreciat cu 1,46% şi a crescut la 8.745,68 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o creştere de 1,44%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe plus cu 1,47%. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o creştere cu 1,42%.
Indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 1,44%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în creştere cu 1,35%.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Băncii Transilvania au generat tranzacţii în valoare de 17,35 milioane de lei, urmate de titlurile BRD-Groupe Societe Generale, cu 8,02 milioane de lei, şi de cele ale Fondului Proprietatea, cu 7,81 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Mecanică Fină, în creştere cu 9,52%, cele ale Medlife (+4,97%) şi Aerostar (+3,83%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Romcarbon (-3,36%), Purcari Wineries Public Company Limited (-3,04%) şi UAMT (-3,03%).
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi
Explorează subiectul
Articole Similare

7
SUA nu intenționează să acceseze rezerva strategică, pe fondul riscului de creștere bruscă a prețurilor petrolului
7

4.924
Avertismentul analiștilor financiari, după atacurile lansate de SUA şi Israel asupra Iranului: Piețele globale se vor confrunta cu volatilitate accentuată
4.924

2.576
Surprize neplăcute pentru români: Facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie/ Prețul va crește cu 26%
2.576

119
Wizz Air suspendă zborurile către Israel, Dubai, Abu Dhabi și Amman
119

377
Românii pot cumpăra titluri de stat Fidelis cu dobânzi de până la 7,10% la lei şi până la 6% la euro
377

102
Donald Trump întârzie nominalizarea lui Kevin Warsh la conducerea Federal Reserve
102

204
Unul dintre cei mai mari creditori privaţi din SUA, Blue Owl, se clatină: Impactul asupra pieței financiare
204

42.276
Ilie Bolojan a luat o decizie care va produce un adevărat cutremur în piața imobiliară: Ne putem aștepta la un blocaj de proporții
42.276

1.401
Scenariu radical la Washington: Donald Trump mizează pe tarife în locul impozitelor. Analiştii politici rămân sceptici
1.401

92
Creştere a preţurilor petrolului, pe fondul prelungirii negocierilor SUA–Iran
92

4.516
VIDEO Un proiect de mare infrastructură a căzut în România: „Fraudă internaţională fără precedent după revoluţie” / Alte patru licitaţii, suspecte
4.516

2.091
OUG publicată: Impozit pe casă și mașină mai mic pentru unii contribuabili / Primăriile pot tăia „cotele adiționale” (Document)
2.091

582
Cât a investit România în apărare, în ultimii ani: Europa pompează sute de miliarde pentru înarmare
582

















Comentează