Bulgaria lansează viza pentru nomazii digitali: permis de rezidență de până la un an pentru muncitorii străini

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 08-01-2026 18:21

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Bulgaria a introdus oficial un program de acordare a vizelor pentru nomazii digitali, permiţând străinilor să locuiască şi să lucreze în ţară pentru perioade extinse, a anunţat Euronews, preluat de Nivinite.

Noile permise de rezidenţă sunt valabile un an şi pot fi reînnoite pentru perioade suplimentare.

Vizele sunt destinate cetăţenilor din afara UE şi a Spaţiului Economic European.

Persoanele interesate trebuie să-şi asigure iniţial o viză pe termen lung tip D de la ambasada sau consulatul Bulgariei din ţara lor natală. După ce sosesc în Bulgaria, au la dispoziţie 14 zile pentru a depune cererea pentru permis de rezidenţă conform programului "Viză pentru Nomazi Digitali".

Solicitanţii trebuie să furnizeze o documentaţie care să demonstreze că au un cazier judiciar curat, asigurare validă de sănătate şi dovada cazării la o adresă din Bulgaria.

În plus, trebuie să dovedească că au un venit anual de cel puţin 50 de ori salariul minim lunar din Bulgaria, adică echivalentul a aproximativ 60.000 de leva sau aproximativ 31.000 euro.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri