Aleşii judeţeni au aprobat suplimentarea bugetului ISU Maramureş cu suma de 100.000 de lei pentru achiziţionarea unor materiale de protecţia, a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Gabriel Zetea, notează Agerpres.
Din suma de 100.000 lei alocată Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Gheorghe Pop de Băseşti" al Judeţului Maramureş, vor fi puse la dispoziţia acestor instituţii materialele de protecţie necesare: măşti, mănuşi, combinezoane şi orice alt material necesar în perioada următoare, pentru ca personalul care deserveşte situaţiile de urgenţă să îşi poată continua activitatea.
Preşedintele CJ, Gabriel Zetea, a arătat că instituţia pe care o conduce va face toate demersurile necesare pentru a asigura protecţia personalului care menţine ordinea şi siguranţa publică şi, totodată, a ţinut să mulţumească Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pentru modul profesionist în care a răspuns, până la momentul de faţă, ameninţării generate de răspândirea virusului SARS-CoV-2.
"Pentru ca rezultatele bune pe care le-am avut în această perioadă, în ceea ce priveşte încetinirea răspândirii infecţiilor cu noul coronavirus, să continue în judeţul Maramureş, este necesar să asigurăm protecţia personalului care deserveşte situaţiile de urgenţă. Investiţiile care s-au făcut în această perioadă de către instituţia Consiliului Judeţean Maramureş au fost vitale pentru ca aceşti oameni să poată să lupte efectiv cu pandemia. Pe această cale vreau să mulţumesc, încă o dată, membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pentru colaborarea excelentă şi modul în care au muncit, rezultate obţinute fiind evidenţiate prin faptul că judeţul Maramureş a reuşit să se delimiteze faţă de alte judeţe, care s-au transformat în focare de infecţie cu noul coronavirus", a declarat Gabriel Zetea.
În context, au mai solicitat sprijinul CJ Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean "Pintea Viteazul" Maramureş.
Bugetul ISU Maramureș, suplimentat cu 100.000 lei pentru achiziţionarea de materiale de protecţie a personalului
București
11°C
Articole Similare

898
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
898

1.418
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
1.418

116
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
116

1.465
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.465

4.623
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
4.623

5.272
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
5.272

2.629
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.629

943
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
943

82
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
82

653
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
653

2.376
VIDEO Polițiștii, în alertă! Captură mare de arme, într-un camion înmatriculat în Turcia
2.376

23
Incendiu la o casă din Harghita: două persoane asistate medical
23

1.549
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.549
















Comentează