Un veritabil scandal a cuprins mai bine de o oră, marți, ședința din Parlament în care s-a votat includerea în bugetul statului a unei sume de 1,1 miliarde lei ca ajutoare pentru persoanele cu venituri reduse.
La finalul unei runde lungi de replici tăioase inclusiv între membrii coaliției de guvernare, s-a trecut la vot în comisiile reunite de buget-finanțe: s-au înregistrat 23 de voturi „pentru” de la PSD-UDMR-SOS-PACE, 19 voturi „contra” de la USR-PNL, 9 abțineri, iar parlamentarii AUR au spus „prezent, nu votez”. La prima vedere, totul în regulă. Numai că de aici a început un haos: liberalii au spus că nu există o prevedere unitară a celor două comisii care să indice cum se adoptă deciziile în ședințele reunite, așa că trebuie făcută o analiză pe procedură.
Vacarmul a cuprins instantaneu întreaga sală: secretarii celor două comisii au început să verifice procedurile, din afara comisiei au venit de urgență „ajutoare” pentru PNL și PSD, care se contraziceau, cu argumente din regulamentele Parlamentului, senatorii și deputații au început să vorbească unii peste alții, iar ministrul Muncii striga de la microfon.
Cum au calculat PNL+USR
PNL și USR au interpretat că în acest caz de vid regulamentar se aplică prevederile art.24 din regulamentul comun al plenului care spune că hotărârile se adoptă cu votul a cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenți.
„23 e mai mic decât 26”, au interpretat PNL și USR: ei au spus că au fost prezenți 51 de parlamentari, au votat pentru 23, deci nu s-a format majoritatea de 26 de voturi.
Cum a interpretat PSD
PSD a susținut contrariul, anume că „Prezent, nu votez” nu există ca procedură în comisii, astfel că parlamentarii AUR nu trebuie luați în calcul la numărătoare, deci amendamentul a trecut pentru că „23 e mai mare decât 19”.
În urma scandalului, președintele comisiei de buget-finanțe a Camerei Deputaților, Bogdan Huțucă, a anunțat că amendamentul care prevede ajutoare de 1,1 miliarde pentru săraci nu a întrunit numărul necesar de voturi, așa că a fost respins și merge la plen ca amendament respins.
Parlamentarii PSD au părăsit lucrările ședinței, în semn de protest, iar întâlnirea s-a întrerupt.





























Comentează