Budapest Gypsy Symphony Orchestra, cea mai mare orchestră romani din lume, va susţine două concerte în deschiderea celei de-a 29 ediţii a Zilelor municipiului Sfântu Gheorghe, care vor avea loc în perioada 23 aprilie - 1 mai, au anunţat organizatorii, conform Agerpres.
Potrivit acestora, biletele pentru primul concert s-au epuizat într-un timp record, motiv pentru care a fost programat un nou concert tot în data de 23 aprilie.
"Datorită interesului crescut, Budapest Gypsy Symphony Orchestra va concerta de două ori pe 23 aprilie la Arena Sepsi, de la ora 16,00 şi de la ora 20,00. Biletele pentru concertul care începe la ora 20,00 s-au epuizat în timp record. Biletele pentru concertul care va începe la ora 16,00 vor fi puse în vânzare pe 14 martie. Biletele se pot achiziţiona numai personal de la Biroul de Organizare Evenimente Culturale (Piaţa Centrală nr.1), între orele 9,30 şi 16,00, iar online pe eventim.ro doar după ora 16,00", se arată într-un comunicat de presă, postat pe pagina de internet a Primăriei Sfântu Gheorghe.
Biletul costă 50 de lei, dar elevii, pensionarii şi posesorii cardurilor de familii numeroase pot beneficia de o reducere de 50%.
Orchestra a fost înfiinţată în anul 1985, iar de-a lungul timpului a susţinut peste o mie de concerte în toată lumea.
Aceasta a fost invitată şi la ediţia din 2020 a Zilelor municipiului Sfântu Gheorghe, care însă nu a mai avut loc din cauza pandemiei.
"Este pentru prima dată când Budapest Gypsy Symphony Orchestra, formată din peste 100 de membri, vine la Sfântu Gheorghe. Înfiinţat în 1985, ansamblul, considerat Hungaricum - purtători ai valorilor universale maghiare şi rome, este o formaţie muzicală unică, cu valori artistice şi tradiţionale de renume mondial. A susţinut mai mult de o mie de concerte în Africa, America, Asia, Australia şi în multe oraşe din Europa şi a fost înscrisă în Cartea Recordurilor Guinness. Budapest Gypsy Symphony Orchestra păstrează prin activitatea sa o tradiţie artistică nepreţuită, care nu are egal în lume. Pe lângă muzica clasică - inclusiv lucrări de Liszt, Bartok, Kodaly, Hubay, Erkel, Brahms, Ceaikovski, Sarasate, Strauss - cântă, de asemenea, muzică ţigănească tradiţională maghiară şi cântece populare. De la înfiinţarea sa, grupul a lansat 27 de CD-uri şi 5 DVD-uri, dintre care 5 au fost certificate cu platină şi 9 cu aur", mai menţionează organizatorii.
Budapest Gypsy Symphony Orchestra, cea mai mare orchestră romani din lume, va susţine două concerte în Sfântu Gheorghe
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

522
Trupa Holograf anunță unde și când fanii își pot lua rămas bun de la Iulian Vrabete: "Ne ajută mult să simțim cât de mulți oameni l-au iubit și l-au respectat pe Mugurel"
522

12
Personalitatea lui Iancu de Hunedoara, evocată la Academia Română
12

9
One World Romania: Ediţia a 19-a - "La limită", 24 - 29 aprilie; filme documentare şi despre drepturile omului
9

43
Iulian "Mugurel" Vrabete, membru Holograf, a murit/ Holograf: Vine o zi… Şi astăzi a venit o zi dureroasă - Alifantis: Ce primăvară tristă /Tudor Chirilă: Tinereţea noastră a însemnat şi Holograf, deci şi Mugurel
43

6
Rectorul USV Iaşi: Agricultura inteligentă devine un model de urmat şi pentru noi şi fermierii din ţară
6

13
Numărul locurilor disponibile în clasele pregătitoare, mai mare cu 180 decât anul trecut
13

19
Elevii de clasa a VIII-a din Miercurea-Ciuc care studiază în maghiară primesc teste la limba română
19

8
Muzeele din Lyon, vizate de un atac cibernetic. Sistemul de bilete online este blocat de o săptămână
8

17
Premiile Oscar 2026 - FBI-ul este în alertă maximă şi consolidează securitatea pentru ceremonie, din cauza unei ameninţări iraniene
17

16
Muzeele din Lyon au fost vizate de un atac cibernetic - Accesul la biletele online este blocat o săptămână
16

10
Festivalul One World Romania revine cu ediția a 19-a, „La limită”, între 24 şi 29 aprilie
10

59
Gheorghe Gheorghiu: Iulian 'Mugurel' Vrabete a fost un 'om minunat'
59

63
Originea și semnificația expresiei „Să moară Gibilan"
63

















Comentează