Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) organizează, joi, Forumul pentru Relaţia cu Investitorii şi Analiştii (AR&IR), o conferinţă anuală dedicată celor mai bune practici în relaţia cu investitorii şi guvernanţă corporativă, potrivit Agerpres.
Prima ediţie a evenimentului de la Bucureşti, intitulată "Strategii câştigătoare pentru atragerea investitorilor şi capitalului", are ca scop prezentarea proiectelor actuale de dezvoltare a relaţiilor cu investitorii din România, a celor mai bune practici internaţionale, a tendinţelor globale în domeniu, dar şi a viitoarelor proiecte europene cu impact asupra companiilor listate la bursă.
Forumul AR & IR 2019 va avea loc sub patronajul Ministerului Mediului de Afaceri, Comerţului şi Antreprenoriatului (MMACA).
ARIR este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit care a fost înfiinţată pentru a oferi emitenţilor actuali şi potenţiali o platformă pentru dezvoltarea profesioniştilor în relaţia cu investitorii (IR) şi pentru a contribui la implementarea celor mai bune practici în comunicarea investitorilor şi în guvernanţa corporativă
Bucureștiul va găzdui Forumul pentru Relaţia cu Investitorii şi Analiştii
Explorează subiectul
Articole Similare

28
Canada ridică semne de întrebare față de noile reguli UE pentru pesticide
28

867
Undă verde cu rezerve de la Curtea Supremă: Partenerii SUA respiră precaut, companiile încă navighează în ape tulburi
867

28
Tinerii fermieri și provocarea PAC 2023–2027: Cum se calculează pragul de 40% al investițiilor. TVA inclus sau nu?
28

4.313
UE introduce restricții la plățile în numerar: Cum vor funcționa cumpărăturile în 2027
4.313

680
Facturi mai mici la gaze pentru români? Ce spune șeful ANRE despre noua plafonare
680

1.533
România pierde miliarde fără euro: cât plătesc românii în plus la rate și taxe și costul uriaș pentru că rămânem în afara zonei euro
1.533

59
Romprest acuză Primăria Sectorului 1 de 'denunțare unilaterală' a contractului de salubrizare
59

10
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii
10

1.300
ANPC a amendat mii de firme în doar 5 zile. Nereguli grave descoperite în toată țara: mucegai, produse expirate și igienă precară
1.300

42
ANPIS încurajează consumatorii vulnerabili să solicite tichetul de 50 de lei pentru energie
42

1.068
România apasă pedala pe verde: Bugetul pe 2025, etichetat integral după criterii climatice
1.068

44
Ucraina ar putea primi împrumut de la FMI în valoare de 8,1 miliarde de dolari
44

43
Motorul american încetinește: Economia SUA a crescut cu 2,2% în 2025, sub ritmul de 2,8% din 2024
43

















Comentează