Blue Air adaugă două zboruri pe săptămână, operând şapte servicii săptămânale în perioada sărbătorilor de iarnă şi până la sfârşitul lunii martie 2021 pentru a satisface cererea în creştere pentru ruta Bucureşti Otopeni - Londra Heathrow, a anunţat marţi compania.
Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, preţurile biletelor încep de la 29,99 euro/segment, cu taxe incluse.
"Începând cu 1 decembrie 2020, Blue Air va opera zboruri zilnice pe ruta Bucureşti Otopeni - Londra Heathrow. Blue Air planificase iniţial să opereze 5 servicii săptămânale, totuşi, pentru a răspunde interesului ridicat exprimat de pasageri, compania a decis suplimentarea frecvenţei, adăugând zboruri noi în zilele de miercuri şi sâmbătă pe toată durata programului de iarnă 20/21", se menţionează în comunicat.
Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business ULC - Ultra Low Cost centrat pe nevoile pasagerilor. Compania operează avioane tip Boeing 737. În cei 16 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 30 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operaţional Safety Audit (IOSA) de către Internaţional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.
Blue Air introduce zboruri zilnice pe ruta Otopeni - Heathrow
București
4°C
Articole Similare

162
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
162

13
Meta analizează un plan de concedieri masive pe fondul creşterii costurilor cu infrastructura pentru inteligenţa artificială
13

26
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
26

1.395
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.395

1.264
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.264

37
Economia SUA a crescut mult mai lent decât se estima în ultimele trei luni ale anului 2025, în timp ce inflaţia de bază a accelerat la începutul lui 2026
37

27
Bursele europene au închis vineri în scădere, investitorii continuând să evalueze impactul conflictului din Orientul Mijlociu asupra creşterii economice globale
27

3.980
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
3.980

18
Premierul Republicii Moldova cere instituțiilor reducerea cu 20% a cheltuielilor de transport în contextul scumpirii carburanților
18

1.611
'Le dăm 100 de lei, la fel ca Ceauşescu': Un economist arată adevărul din spatele măsurii adoptate de Guvern privind veniturile românilor
1.611

19
OMV Petrom se implică în explorarea gazelor din sectorul bulgăresc al Mării Negre
19

34
'TraceMap': Noua tehnologie AI a Comisiei Europene care combate fraudele alimentare
34

3.217
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
3.217
















Comentează