Bebeluşul care a decedat la Spitalul judeţean de Urgenţă Buzău nu a murit de gripă

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 04-02-2019

Actualizat: 04-02-2019

Article thumbnail

Sursă foto: observator.tv

Bebeluşul în vârstă de cinci luni decedat sâmbătă seara la Spitalul judeţean de Urgenţă Buzău era distrofic şi nu a murit de gripă, susţine conducerea Spitalului judeţean de Urgenţă Buzău, scrie Agerpres.

"Se exclude existenţa unei gripe, testele au ieşi negativ, fetiţa în vârstă de cinci luni nu a fost tratată corespunzător acasă după o infecţie respiratorie şi a fost adusă la spital prea târziu", a declarat luni în cadrul unei conferinţe de presă Dana Marinescu, directorul medical al Spitalului din Buzău. 

Cadrul medical susţine că vina aparţine şi părinţilor care au ţinut bebeluşul două-trei zile acasă deşi avea greutatea de numai patru kilograme fără să o trateze corespunzător.

Citește și: Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava a fost acreditat de nivel II de către ANMCS

"Sugarul suferea de 2-3 zile de o infecţie a căilor respiratorii care nu a fost tratată. Când a fost adusă cu ambulanţa avea convulsii şi temperatură de 42 de grade, în condiţiile în care micuţa era şi distrofică, mult prea slabă pentru vârsta ei. Personalul medical a reuşit să o resusciteze o dată, dar al doilea stop-cardiovascular i-a fost fatal copilului. Cauza decesului este o pneumonie de condensare, şoc toxico-septic sever" , a mai declarat directorul medical. 

Fetiţa provine dintr-o familie modestă material, cu opt copii, din localitatea Smeeni.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri