Banca Centrală Europeană ar trebui să continue să majoreze ratele dobânzilor, a afirmat Joachim Nagel, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, avertizând că Germania s-ar putea confrunta cu o recesiune în cazul escaladării situaţiei din energie, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
"Ţinând cont de inflaţia ridicată, trebuie să urmeze noi creşteri ale dobânzilor", a declarat Nagel într-un interviu acordat Rheinische Post, fără a preciza la ce nivel estimează că ar urma să fie majorată dobânda, la reuniunea BCE din septembrie. "Ultimele luni au arătat că am luat decizii de politică monetară de la o întâlnire la alta", a explicat oficialul BCE.
La şedinţa din 21 iulie, Banca Centrală Europeană a majorat ratele dobânzilor, pentru prima dată în ultimii 11 ani, indicând că ar putea urma noi creşteri în 2022, şi a anunţat un nou program de achiziţionare de bonduri, pentru a ţine sub control costurile de împrumut ale celor mai îndatorate state din zona euro.
Consiliul guvernatorilor BCE a decis majorarea cu 50 de puncte de bază a ratei dobânzii la facilitatea de depozit, la zero, de la minus 0,50%, într-un efort de a reduce nivelul record al inflaţiei în zona euro. De asemenea, au fost majorate cu 50 de puncte de bază rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală, până la nivelurile de 0,50% şi, respectiv, 0,75%.
Conform datelor Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a situat la nivelul record de 8,9% în iulie, de peste patru ori mai mare faţă de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor de 2%.
"Va fi crucial să menţinem aşteptările inflaţioniste pe termen mediu stabile, la 2%. Sunt convins că vor fi luate măsurile adecvate de către Consiliul guvernatorilor BCE", a explicat oficialul BCE.
Joachim Nagel, care este şi preşedintele Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), a avertizat că: "Dacă criza energetică se înrăutăţeşte, o recesiune pare probabilă în următoarea iarnă". "Economia germană încă are o evoluţie sub aşteptări din cauza condiţiilor dificile din primul semestru din 2022. Totuşi, dacă apar şi mai multe probleme, de exemplu o perioadă prelungită cu un nivel scăzut al apelor, perspectivele economice în semestrul doi se vor deteriora şi mai mult", a avertizat Nagel.
Acesta a apreciat că rata inflaţiei în Germania ar putea atinge 10% în toamnă şi a cerut angajaţilor să ţină cont de situaţia economică când negociază salariile.
Faptul că majorarea inflaţiei în Germania este determinată în special de costurile cu energia "înseamnă că va trebui să cheltuim mai mult cu importurile de energie". Sindicatele "au acţionat extrem de responsabil în ultimii 25 de ani, trebuie să facă acelaşi lucru acum. Sunt încrezător că o vor face", a declarat oficialul german.
BCE trebuie să continue majorarea dobânzilor, o recesiune în Germania este posibilă
București
-1°C
Articole Similare

292
Piața bijuteriilor din România, sub presiunea cotațiilor internaţionale: Aurul și argintul ajung la prețuri record
292

350
Italia ar putea reveni la energia nucleară după aproape 40 de ani din cauza exploziei prețurilor la energie
350

28
VIDEO Ilie Bolojan: România va plăti în 2026 aproximativ 60 de miliarde de lei doar dobânzi la datoria publică
28

2.621
Declarații șocante ale șefului OMV, companie care deține 40% din piața românească: 'Austria ar putea rămâne fără combustibil' - Luni are întâlnire cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan
2.621

5.230
VIDEO Ilie Bolojan face acuzații fără precedent: 'Am tolerat acțiuni care au dus la scumpirea intenționată a energiei în favoarea unor 'băieți deștepți''
5.230

2.627
VIDEO Ilie Bolojan dă vina pe PSD pentru concedierile de la Dacia: 'Dacă nu eliminăm această taxă de 1%, avem probleme serioase'
2.627

2.535
VIDEO Ilie Bolojan a dat soluția PSD-ului: 'Cei care propun amendamente pentru sume suplimentare vor propune și amendamente pentru reducerea unor cheltuieli în alte părți'
2.535

173
Un petrolier indian părăsește portul Fujairah după atacul iranian asupra terminalului petrolier
173

3.116
O nouă criză financiară la orizont? Gheorghe Piperea avertizează asupra unui posibil 'scenariu Lehman Brothers' după pierderile uriașe din Dubai
3.116

86
Rezervele strategice ale AIE injectează 400 de milioane de barili de petrol pe piețele mondiale
86

22
ANPC: Protecția consumatorilor reflectă echilibrul dintre dezvoltare și responsabilitate
22

9.036
ALERTĂ - Decizia CPN PSD. Grindeanu i-a trimis o scrisoare dură lui Bolojan: 'Lista greșelilor dvs. este lungă și dureroasă'
9.036

80
Gigantul Estée Lauder dă în judecată Zara și Jo Malone într-un conflict privind marca comercială
80
















Comentează