Gigantul audiovizualului public britanic BBC anunţă că a încheiat un ”parteneriat strategic” cu platforma YouTube, proprietatea holdingului Alphabet (Google), care prevede noi programe ce ţintesc audienţe tinere, relatează AFP.
”Acest parteneriat inovator ne va ajuta să ne conectăm la public în forme noi”, a anunţat miercuri într-un comunicat directorul general al BBC Tim Davie, potrivit news.ro.
El nu spune nimic despre detaliile financiare ale acestui parteneriat, care intervine într-o perioadă dificilă a BBC.
Gigantul audiovizual britanic se confruntă cu critici multiple din partea mediilor conservatoare şi de extremă dreapta, din cauza unei presupuse părtiniri şi unei plângeri de defăimare, în Statele Unite, a preşedintelui american Donald Trump, care-i cere zece miliarde de dolari despăgubiri.
BBC se confruntă de asemenea cu fraudă tot mai mare a taxei ascultătorilor în Regatul Unit, care-i afectează veniturile.
Acest parteneriat cu YouTube face parte din strategia BBC în vederea ”garantării faptul ca conţinuturile BBC să fie accesibile tuturor publicurilor, indiferent unde se află”, se arată în comunicat.
YouTube este folosită ca primă sursă de informare video de către 23% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani şi de 25% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 35 şi 44 de ani, potrivit unui studiu realizat în 2024 în 47 de ţări de către Institutul Reuters.
ŞAPTE CANALE PENTRU COPII PE YOUTUBE
Noul parteneriat prevede lansarea unor noi canale care propun documentare BBC noi şi extisnte şi şapte canale destinate copiilor.
În privinţa ştirilor, BBC promite formate narative ”inovatoare” pe platfotma Google.
BBC intenţionează să promoveze pe YouTube programe emblematice ale canalelor sale.
Acest parteneriat va permite totodată o ”stimulare a creşterii comerciale” a grupului, cu ajutorul publicităţii şi prin ”încheierea unor parteneriate cu mărci şi creatori de conţinut”, se arată în comunicat.
Programele de pe YouTube, care vor difuza publicitate atunci când vor fi vizionate din afara Regatului Unit, vor permite, de asemenea, generarea unor fonduri suplimentare ale grupului, ”la un moment în care viitorul său model de finanţare face obiectul unor dezbateri”, precizează BBC.
Taxa percepută de BBC - plătită în prezent de contribuabil, de 174,50 lire sterline (aproape 200 de euro) - urmează să fie negociată până la sfârşitul lui 2027 în cadrul prelungirii contractului misiunii pe o perioadă de zece ani încheiat de BBC cu Guvernul britanic.





























Comentează