''Astăzi (vineri, n.r.), la ora 17.30, preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a vrut să aibă o declaraţie de presă în care să pună în atenţia partidelor politice ce consideră dânsul că sunt teme europene importante de dezbătut în această campanie electorală. Şi eu şi colegii mei am avut o satisfacţie deplină pentru că ni se părea că citeşte din platforma noastră electorală. Prin urmare, noi nu ne prezentăm numai cu o listă de candidaţi care sunt cei mai buni, dar ne prezentăm şi cu o platformă electorală care, iată, preşedintele Traian Băsescu, vrând-nevrând, confirmă că răspunde în cel mai înalt grad intereselor românilor ca cetăţeni europeni şi ale României ca stat membru UE'', a afirmat Theodor Stolojan, potrivit Agerpres.
Băsescu, acuzat că a citit din platforma electorală PDL în declarația de azi de la Cotroceni
''Astăzi (vineri, n.r.), la ora 17.30, preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a vrut să aibă o declaraţie de presă în care să pună în atenţia partidelor politice ce consideră dânsul că sunt teme europene importante de dezbătut în această campanie electorală. Şi eu şi colegii mei am avut o satisfacţie deplină pentru că ni se părea că citeşte din platforma noastră electorală. Prin urmare, noi nu ne prezentăm numai cu o listă de candidaţi care sunt cei mai buni, dar ne prezentăm şi cu o platformă electorală care, iată, preşedintele Traian Băsescu, vrând-nevrând, confirmă că răspunde în cel mai înalt grad intereselor românilor ca cetăţeni europeni şi ale României ca stat membru UE'', a afirmat Theodor Stolojan, potrivit Agerpres.
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

3
VIDEO Ilie Bolojan avertizează: peste 20.000 de proiecte din PNRR trebuie finalizate până la sfârșitul lunii august
3

15
VIDEO Se întoarce armata obligatorie în România? Răspunsul premierului Bolojan
15

9
Ilie Bolojan avertizează constructorii pe calea ferată Cluj–Oradea: „Au 4 luni să accelereze lucrările sau riscăm corecții de 200 de milioane”
9

420
Consilierul lui Nicușor Dan respinge teoria „statului paralel” pro-Kremlin: „Mi-e greu să găsesc argumente”
420

952
VIDEO Scandal în educație înainte de simulările Evaluării Naționale - Ilie Bolojan critică boicotul profesorilor: 'Nu putem genera acțiuni care afectează copiii'
952

3.750
VIDEO Reacția premierului Ilie Bolojan la ceea ce i-a transmis Olguța Vasilescu mamei lui
3.750

1.505
VIDEO Bolojan îl laudă pe 'Cupidon': Premierul, în vizită în orașul primarului PNL declarat colaborator al Securității. 'În urma noastră nu rămân declarațiile politice, ci investițiile'
1.505

41
Senatorul Sava, semnal de alarmă privind Spitalul din Constanţa
41

2.062
Război intern în PNL din cauza bugetului - Hubert Thuma îi arată cartonașul roșu lui Ilie Bolojan: 'Ilfovul, din nou, pare să fie tratat cu dispreț'
2.062

80
Buda(PNL): Încercarea de a-l schimba din funcţie pe premierul Bolojan e proiectul aripii dragniste din PSD
80

1.798
Fost ministru al Muncii, atac la premier după declarațiile despre carburanți: 'Nu, domnule Bolojan, dumneavoastră sunteți piromanul economic!'
1.798

2.841
Vor SUA să târască România în războiul din Orientul Mijlociu? Consilierul Marius Lazurca pune capăt isteriei: 'Nu ne-au cerut o bază, ci au oferit ceva'
2.841

30
Proiect: verificare obligatorie a vârstei pentru cumpărăturile online de alcool, tutun și acces la jocuri de noroc
30

















Comentează