Poliţiştii din Botoşani au demarat o anchetă în cazul unui bărbat care a dispărut imediat după plecarea în Franţa, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.
Potrivit sursei citate, bărbatul de 44 de ani ar fi fost preluat de o ambulanţă la scurt timp după ce a intrat pe teritoriul statului francez, iar din acel moment familia acestuia nu a mai avut nicio informaţie legată de el.
"Sidor Cătălin, din comuna Băluşeni, a plecat în noaptea de 11 spre 12 septembrie cu un autocar către Spania. În data de 14 septembrie, în timp ce se afla pe teritoriul Franţei, a acuzat o stare de rău, fiind preluat de un echipaj de ambulanţă şi transportat la un spital din zona respectivă. Din acel moment, familia nu mai are informaţii despre acesta şi au sesizat organele de poliţie pentru efectuarea de verificări care să conducă la identificarea bărbatului", a precizat Nenişcu.
Oficialul IPJ precizează că persoana dispărută are 1,80 m înălţime, aproximativ 80-85 kilograme, părul şaten şi ochii albaştri. Pe mâna stângă are un tatuaj în formă de inimă, iar degetul mijlociu de la mâna dreaptă este tăiat.
La momentul plecării purta pantaloni de culoare gri, tricou verde-kaki, iar în picioare purta pantofi sport.
Poliţiştii fac apel la populaţie să sune la 112 sau să anunţe cea mai apropiată secţie de poliţie, în cazul în care există informaţii legate de persoana respectivă.
Bărbat din Botoșani, dat dispărut după ce ar fi fost luat de o ambulanţă în Franţa
București
8°C
Articole Similare

557
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
557

75
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
75

1.078
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.078

2.801
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
2.801

4.110
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
4.110

2.148
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.148

833
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
833

65
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
65

597
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
597

2.181
VIDEO Polițiștii, în alertă! Captură mare de arme, într-un camion înmatriculat în Turcia
2.181

22
Incendiu la o casă din Harghita: două persoane asistate medical
22

1.465
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.465

1.652
FOTO MAI demontează o campanie online de manipulare prin AI: imagini false care pot induce neliniște sociala
1.652
















Comentează