Grecia începe luni o săptămână dificilă, cu două teste majore pentru economie şi premierul Alexis Tsipras: redeschiderea băncilor şi o majorare a Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) de 10 puncte procentuale pentru o serie de bunuri şi servicii, transmite AFP.
Băncile greceşti, închise începând din 29 iunie, ar urma să-şi redeschidă luni porţile în conformitate cu un decret publicat sâmbătă de guvernul elen, remaniat în urma demisiei unor miniştri. În schimb, rămân în vigoare, cu unele relaxări, restricţiile asupra mişcărilor de capital. Limita maximă a fondurilor care pot fi retrase zilnic de la bancomat este fixată la 420 de euro, în loc de 60 de euro pe zi până în prezent, pentru a evita ca populaţia să fie nevoită să facă zilnic coadă la ATM-uri.
Simultan, începând de luni, TVA-ul creşte de la 13 la 23% pentru produsele alimentare procesate şi restaurante, dar şi pentru călătoriile cu taxiul sau înmormântări. În schimb, TVA-ul rămâne la 13% pentru serviciile hoteliere şi este redus la 6% pentru medicamente, cărţi şi bilete de spectacole. Guvernul grec mizează pe venituri suplimentare anuale de 795 milioane de euro în 2015 şi de aproximativ 2,4 miliarde de euro începând din 2016.
Parlamentul grec a votat miercurea trecută această majorare a TVA, în conformitate cu angajamentele asumate de liderii greci la summitul european de la Bruxelles. În schimb, partenerii europeni au promis Greciei un nou plan de ajutor, cel de-al treilea de care Grecia a beneficiat după 2010.
De asemenea, autorităţile de la Atena ar urma să primească în regim de urgenţă un împrumut de 7 miliarde de euro, bani care vor fi utilizaţi luni pentru rambursarea unui datorii de 4,2 miliarde de euro către Banca Centrală Europeană, precum şi pentru arierate de aproximativ două miliarde de euro către Fondul Monetar Internaţional.
Pentru prima dată după mai multe luni, experţii BCE, FMI şi ai Comisiei Europene, o formulă cunoscută anterior sub denumirea de 'troika', sunt aşteptaţi la Atena în cursul acestei săptămâni pentru a evalua starea economiei greceşti după mai multe săptămâni de restricţii financiare.
Săptămâna care începe va fi crucială şi pentru viitorul premierului grec Alexis Tsipras. Acordul convenit la summitul de la Bruxelles cere ca miercuri să fie adoptată în Parlamentul de la Atena o nouă rundă de reforme în domeniul dreptului civil şi al legislaţiei bancare. Potrivit cotidianului grec Avgi, premierul grec Alexis Tsipras a avertizat că va demisiona dacă parlamentarii Syriza nu vor vota în favoarea reformelor. La votul de săptămâna trecută, 39 din cei 149 de deputaţi ai Syriza au votat împotriva majorării TVA-ului.
La rândul lor, creditorii internaţionali ai Greciei trebuie să-şi depăşească divergenţele şi să facă progrese cu un nou plan de ajutor destinat Greciei, în valoare de peste 80 de miliarde de euro pe trei ani. Negocierile pentru cel de-al treilea program de asistenţă internaţională ar urma să dureze mai multe săptămâni, informează Agerpres.
Băncile din Grecia se redeschid după aproape o lună. TVA majorat cu 10 procente
Articole Similare

7
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul are ca obiectiv provocarea unui nivel de pierderi Rusiei pe care aceasta să nu-l poată acoperi prin mobilizări lunare
7

514
Angajații armatei ucrainene au reținut un preot de origine română
514

857
„Armada” lui Trump a ajuns în Golful Persic: Iranul vrea să negocieze
857

14
Netanyahu se agață de putere: Organizarea alegerilor acum ar fi "o greşeală",
14

1.158
Li s-au promis locuri de muncă, dar au ajuns pe front, obligați să lupte până la epuizare
1.158

43
Amenințările SUA - Iranul va considera ţările vecine drept ”ostile”
43

1.224
Presiuni asupra Kievului: SUA condiționează garanțiile de securitate pentru Ucraina de un acord de pace care implică cedarea unei regiuni către Rusia
1.224

1.131
VIDEO Drone rusești au lovit un tren de pasageri în Ucraina - Sunt mai mulți morți și răniți
1.131

2.898
VIDEO Posibil derapaj din partea ministrului român de Externe împotriva lui Trump. Concluzia lui Crin Antonescu: „Servește cauza, e corect!”
2.898

101
Germania va insista pentru o Uniune Europeană cu 'două viteze'
101

2.315
VIDEO-FOTO Nou incident armat în SUA - Persoană împușcată și în stare critică, după o altercație cu Patrula de Frontieră din Arizona
2.315

144
Strategiile incredibile care au făcut ca traficul de cocaină să explodeze în Europa: Europol amite că nu mai face față
144

1.143
Traficul cu cocaină a explodat în Europa - Europol: Dealerii folosesc submarine artizanale și preferă acum porturi cu vizibilitate mai scăzută
1.143

















Comentează