Contribuţia antreprenoriatului, a IMM-urilor şi a companiilor de tip start-up şi scale-up la competitivitatea UE se vor afla printre subiectele abordate în cadrul reuniunii informale a Consiliului COMPET - piaţă internă şi industrie, a declarat, vineri, ministrul Economiei, Niculae Bădălău, potrivit Agerpres.
"Sunt onorat să fiu gazda omologilor mei europeni astăzi, cu prilejul reuniunii informale a Consiliului COMPET - piaţă internă şi industrie. Sunt trei subiecte foarte importante pe care le vom aborda astăzi, atât în cadrul sesiunilor de lucru, cât şi în cadrul întâlnirii de la prânz: contribuţia antreprenoriatului, a IMM-urilor şi a companiilor de tip start-up şi scale-up la competitivitatea UE, foaia de parcurs a industriilor energo-intensive europene, în cadrul dejunului de lucru, Piaţa Unică va fi abordată de o manieră integrată pentru a evidenţia sprijinul pe care îl oferă industriei şi pentru o mai bună punere în aplicare şi asigurare a respectării legislaţiei", a spus Bădălău.
Acesta a adăugat că, în paralel cu lucrările Consiliului COMPET, va avea loc un eveniment dedicat antreprenorilor.
"Este una dintre cele mai complexe reuniuni ale Consiliului COMPET şi vreau să profit pentru a mulţumi tuturor celor care au contribuit la pregătirea acestui eveniment", a mai afirmat ministrul.
Ministrul român al Economiei, Niculae Bădălău, prezidează vineri reuniunea informală a miniştrilor responsabili pentru Competitivitate (COMPET), secţiunea Piaţă Internă şi Industrie, eveniment care se desfăşoară la Bucureşti, la Palatul Parlamentului.
La reuniune participă miniştrii responsabili pentru economie, industrie, piaţă internă şi IMM-uri din cele 28 de state membre UE şi din două state membre ale Asociaţiei Europene ale Liberului Schimb (Elveţia şi Norvegia). Comisia Europeană va fi reprezentată de Elzbieta Bienkowska, comisar european responsabil pentru Piaţă Internă, Industrie, Antreprenoriat şi IMM-uri.
Bădălu, la reuniunea informală a miniştrilor responsabili pentru Competitivitate: Piaţa Unică va fi abordată de o manieră integrată
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

2
Cipru anunță că va începe exportul de gaze naturale în 2028
2

924
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
924

646
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
646

1.041
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.041

1.365
Daniel Dăianu, semnal de alarmă: 'S-ar putea să avem o recesiune în 2026. Trebuie să fim pregătiți'
1.365

1.848
Trump lovește dur în inima bazei sale electorale. Fermierii americani reclamă creșteri uriașe de prețuri la îngrășăminte. Avertizări cu privire la siguranța alimentară a SUA
1.848

1.115
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
1.115

44
Meta analizează un plan de concedieri masive pe fondul creşterii costurilor cu infrastructura pentru inteligenţa artificială
44

68
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
68

2.026
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
2.026

1.790
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.790

43
Economia SUA a crescut mult mai lent decât se estima în ultimele trei luni ale anului 2025, în timp ce inflaţia de bază a accelerat la începutul lui 2026
43

33
Bursele europene au închis vineri în scădere, investitorii continuând să evalueze impactul conflictului din Orientul Mijlociu asupra creşterii economice globale
33
















Comentează