Sergej Wenergold, condamnat la finele lunii noiembrie la 14 ani de închisoare pentru atentatul comis asupra autocarului echipei de fotbal Borussia Dortmund în 2017, a renunţat să facă apel la această decizie, a anunţat, miercuri, avocatul său, citat de AFP preluată de Agerpres.
"Noi am retras cererea noastră de apel", a declarat Carl Heydenreich, al cărui client anunţase într-o primă fază că va contesta sentinţa.
Wenergold, în vârstă de 29 de ani, a fost găsit vinovat pentru tentative de ucidere de către tribunalul din Dortmund. Atentatul s-a soldat cu doi răniţi, un jucător şi un poliţist care escorta echipa în momentul în care bombele au explodat.
Tânărul german născut în Rusia a avut ideea de a decima echipa Borussia Dortmund cu scopul de a-i se prăbuşi acţiunile la bursă, cu care el făcea speculaţii, în ideea de a se îmbogăţi.
Dispozitivele explozive, trei bombe încărcate cu tije de fier, au fost prost poziţionate. Singurele victime au fost jucătorul spaniol Marc Bartra, accidentat la încheietura mâinii de cioburile provenite de la unul din geamurile sparte ale autocarului, şi un poliţist pe motocicletă, rănit la un timpan de suflul exploziei.
Autorul atentatului asupra autocarului Borussiei Dortmund a renunţat la apel
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.107
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
1.107

42
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
42

2.060
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
2.060

1.988
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
1.988

59
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
59

870
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
870

48
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
48

1.602
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
1.602

54
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
54

1.857
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.857

3.229
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
3.229

3.690
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
3.690

3.473
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
3.473
















Comentează