Autorităţile proruse din regiunea Herson (din sudul Ucrainei) anexată de Rusia au anunţat luni că pun bazele unor unităţi de miliţie locale formate din bărbaţi din regiune, relatează Reuters.
Adminstraţia locală a anunţat pe Telegram că bărbaţii au "şansa" de a se alătura unităţilor de apărare teritorială dacă au ales să rămână de bunăvoie în Herson.
Cu toate acestea, bărbaţii din alte regiuni ucrainene ocupate, precum Doneţk, au fost anterior forţaţi să se alăture şi să lupte alături de forţele armate proruse în războiul cu Ucraina.
Preşedintele rus Vladimir Putin a decretat săptămâna trecută legea marţială în cele patru provincii ucrainene anexate, oferind puteri sporite administraţiilor acestor regiuni de a intensifica mobilizarea.
Obligarea civililor să lupte în cadrul forţele armate ale unei puteri de ocupaţie este considerată o încălcare a Convenţiilor de la Geneva.
Rusia şi autorităţile proruse din Herson le-au ordonat civililor să evacueze regiunea în faţa avansului forţelor Kievului.
"Este vital să vă salvaţi vieţile", a declarat duminică ministrul rus al educaţiei, Serghei Kravţov, într-un mesaj video.
Autorităţile au declarat la sfârşitul săptămânii trecute că aproximativ 25.000 de persoane au fost evacuate începând de marţi, în principal cu bărcile peste fluviul Nipru.
Autorităţile proruse din regiunea Herson pun bazele unei miliţii locale, după decretul semnat de Putin
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

811
Războiul din Orientul Mijlociu se extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
811

1.532
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
1.532

49
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
49

2.369
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
2.369

2.146
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.146

63
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
63

920
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
920

49
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
49

1.685
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
1.685

56
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
56

1.919
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.919

3.292
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
3.292

3.767
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
3.767
















Comentează