Autorităţile din Indonezia, ţara cu cea mai numeroasă populaţie musulmană din lume, a anunţat joi suspendarea pentru al doilea an consecutiv a pelerinajului anual la locurile sfinte din Mecca (Arabia Saudită) în contextul pandemiei de COVID-19, relatează EFE, citat de agerpres.
Este ceea ce informează ministrul religiilor, Yaqut Cholil Qoumas, într-un comunicat în care arată că decizia a fost luată pentru a proteja securitatea şi sănătatea participanţilor la "hajj", cum se numeşte pelerinajul în arabă, şi care va avea loc în iulie.
Autorităţile au avut în vedere cazurile de COVID-19 din Indonezia, care au depăşit în ultimele 24 de ore 5.000 de contagieri (peste 1,83 de milioane în total) precum şi contagierile din Arabia Saudită şi alte ţări de unde vin numeroşi pelerini, precum India, Pakistan, Bangladesh, Nigeria sau Turcia, printre altele.
Arabia Saudită, care acumulează peste 450.000 de contagieri şi aproape 8.000 de decese, a anunţat în martie că va cere pelerinilor la hajj să prezinte un certificat de vaccinare anti-COVID-19.
Locurile sfinte de la Mecca au fost închise timp de şapte luni în 2020, în contextul pandemiei de coronavirus, până când guvernul saudit a decis să le redeschidă în octombrie, dar cu un aflux limitat.
Totuşi, pelerinajul hajj a avut loc în iulie anul trecut cu o prezenţă limitată de musulmani, doar cetăţeni saudiţi sau rezidenţi din această ţară, Arabia Saudită fiind în acea perioadă închisă turiştilor străini.
Hajj este cel de-al cincilea stâlp al Islamului, alături de "shahada" (credinţă), milostenia, rugăciunea (de cinci ori pe zi) şi de postul sfânt de Ramadan. Pelerinajul la Mecca se face doar o dată în viaţă şi numai dacă este posibil.
Autorităţile din Indonezia suspendă pentru al doilea an consecutiv a pelerinajului anual la Mecca
București
6°C
Articole Similare

203
Trupa Holograf anunță unde și când fanii își pot lua rămas bun de la Iulian Vrabete: "Ne ajută mult să simțim cât de mulți oameni l-au iubit și l-au respectat pe Mugurel"
203

8
Personalitatea lui Iancu de Hunedoara, evocată la Academia Română
8

9
One World Romania: Ediţia a 19-a - "La limită", 24 - 29 aprilie; filme documentare şi despre drepturile omului
9

43
Iulian "Mugurel" Vrabete, membru Holograf, a murit/ Holograf: Vine o zi… Şi astăzi a venit o zi dureroasă - Alifantis: Ce primăvară tristă /Tudor Chirilă: Tinereţea noastră a însemnat şi Holograf, deci şi Mugurel
43

6
Rectorul USV Iaşi: Agricultura inteligentă devine un model de urmat şi pentru noi şi fermierii din ţară
6

13
Numărul locurilor disponibile în clasele pregătitoare, mai mare cu 180 decât anul trecut
13

19
Elevii de clasa a VIII-a din Miercurea-Ciuc care studiază în maghiară primesc teste la limba română
19

8
Muzeele din Lyon, vizate de un atac cibernetic. Sistemul de bilete online este blocat de o săptămână
8

17
Premiile Oscar 2026 - FBI-ul este în alertă maximă şi consolidează securitatea pentru ceremonie, din cauza unei ameninţări iraniene
17

16
Muzeele din Lyon au fost vizate de un atac cibernetic - Accesul la biletele online este blocat o săptămână
16

10
Festivalul One World Romania revine cu ediția a 19-a, „La limită”, între 24 şi 29 aprilie
10

57
Gheorghe Gheorghiu: Iulian 'Mugurel' Vrabete a fost un 'om minunat'
57

61
Originea și semnificația expresiei „Să moară Gibilan"
61

















Comentează