Autobuzele liniei 205 vor circula pe un traseu modificat, duminică, pentru a permite desfăşurarea evenimentului 'Străzi Deschise - Bucureşti'

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 06-08-2023

Actualizat: 06-08-2023

Article thumbnail

Sursă foto: news.ro

Autobuzele liniei 205 vor circula pe un traseu modificat, duminică, pentru a permite desfăşurarea evenimentului "Străzi Deschise - Bucureşti, Promenadă Urbană", de pe Calea Victoriei, informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI), conform Agerpres.

Traficul rutier va fi restricţionat între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei, fiind permisă doar traversarea arterei pe Str. G-ral Gh. Manu, Bd. Dacia, Str. Ştirbei Vodă, Str. Episcopiei, Str. C.A Rosetti, Str. Dem Dobrescu şi Bd. Regina Elisabeta.

Astfel, autobuzele liniei 205 vor circula, la dispoziţia Brigăzii Rutiere, între terminalul "Străuleşti" şi Piaţa Victoriei - pe traseul de bază, apoi pe Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I.C. Brătianu, Str. Halelor, Piaţa Unirii. Pe sensul celălalt, traseul nu se modifică.

Proiectul "Străzi Deschise - Bucureşti, Promenadă Urbană" se desfăşoară în acest an, până la data de 8 octombrie 2023, în fiecare zi de sâmbătă şi duminică, între orele 9:00 - 23:00, cu excepţia zilei de 7 octombrie 2023.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură11°C
Senin
România
Vânt4km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri