AUR, despre suspendarea președintelui Nicușor Dan: Ultimele calcule

Autor: Anca Flondor

Publicat: 04-04-2026 14:10

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Petrişor Peiu susţine că AUR nu poate declanşa procedura de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan, pentru că numără doar 90 de parlamentari, iar numărul minim de semnături necesare este de 153. Întrebat dacă restul semnăturilor ar putea veni de la PSD, în cazul în care social-democraţii vor trece în Opoziţie, Petrişor Peiu a răspuns: ”Nu văd PSD în Opoziţie”.

Senatorul AUR Petrişor Peiu a fost întrebat, în cadrul unei emisiuni TV, dacă suspendarea preşedintelui Nicuşor Dan este o prioritate pentru AUR.

”Suspendarea preşedintelui nu este un scop în sine. Suspendarea preşedintelui este o etapă premergătoare demiterii. Adică pentru a organiza referendumul de demitere, trebuie să obţii suspendarea în Parlament. Noi avem 90 de parlamentari la partidul AUR. Numărul de semnături necesare pentru cererea unui vot de suspendare, adică declanşarea procedurii de suspendare, e de vreo 153. Nu avem acel număr, deci nu văd cum putem să declanşăm o astfel de procedură”, a spus Petrişor Peiu.

Petrişor Peiu spune că nu crede că AUR nu se bazează pe ajutor din partea PSD după ce social-democrații au votat până acum ca celelalte partide din Coaliție.

”Nu văd PSD în Opoziţie. Până acum a votat cu PNL şi USR şi UDMR cot la cot toate deciziile, ordonanţele de urgenţă ale guvernului Bolojan, bugetul propus de guvernul Bolojan, angajările de răspundere ale guvernului Bolojan. Nu există un singur act administrativ, legislativ, emis de guvern la care PSD să nu-l fi votat împreună cu PNL şi USR”, a spus Petrişor Peiu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri