FOTO VIDEO Captură uriașă de droguri în România! Valoarea pe piața neagră e de câteva milioane de euro

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 04-04-2026 15:45

Actualizat: 04-04-2026 15:50

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Captură uriașă de droguri în România! Polițiștii din Mehedinți au prins un turc cu 30 de kilograme de cocaină.

Drogurile erau în TIR-ul unui turc

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Mehedinți, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cetățean turc, de 45 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional și intern de droguri de mare risc.

Din probele administrate în cauză a rezultat faptul că, la data de 3 aprilie 2026, bărbatul, conducător auto al unui ansamblu rutier de transport marfă a fost prins în flagrant delict, în timp ce ar fi transportat aproximativ 30 de kilograme de cocaină, drog de mare risc.

Substanța interzisă, împărțită în 33 de pungi a fost descoperită în interiorul capului tractor, depozitată în două genți.

Traficantul a fost reținut

Astăzi, 4 aprilie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Mehedinți au dispus reținerea bărbatului.

Ulterior, va fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mehedinți cu propunere de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Acțiunea a fost realizată în cooperare cu autorități judiciare din Uniunea Europeană.

De asemenea, acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și brigăzilor de combatere a criminalității organizate Craiova și Timișoara, al polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Orșova, precum și cel al jandarmilor Inspectoratul de Jandarmi Județean Mehedinți.

Potrivit informațiilor STIRIPESURSE.RO, valoarea pe piața neagră a drogurilor era de trei milioane de euro.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri