Hezbollahul libanez a atacat luni o patrulă a armatei israeliene la frontiera dintre cele două ţări, provocând bombardamente israeliene asupra a două sate limitrofe, potrivit unor surse de securitate libaneze, relatează AFP.
La Ierusalim, armata israeliană a confirmat că un dispozitiv exploziv artizanal a explodat în apropiere de 'vehiculele militare' în vecinătatea frontierei şi potrivit primelor informaţii atacul nu s-a soldat cu victime.
'Armata a ripostat cu tiruri de artilerie ţintite', a scris purtătorul de cuvânt al armatei, Peter Lerner, pe Twitter.
Într-un comunicat, Hezbollah a menţionat că combatanţii au detonat un dispozitiv exploziv împotriva unei patrule israeliene în fermele de la Shebaa, 'avariind un vehicul blindat şi rănindu-i pe ocupanţi'.
Atacul a avut loc în replică la asasinarea în decembrie a lui Samir Kantar, unul dintre militanţii de prim-plan ai mişcării şiite libaneze ucis în apropiere de Damasc într-un raid de care a fost acuzat Israelul.
Liderul Hezbollah Hassan Nasrallah a promis să răspundă acestui asasinat 'în locul şi la momentul pe care Hezbollah le va considera adecvate'.AGERPRES
Atac al Hezbollahului libanez asupra unei patrule israeliene la frontieră
București
12°C
Articole Similare

896
Prima reacție din SUA după discursul noului ayatollah iranian: o întrebare cheie rămâne fără răspuns
896

1.445
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
1.445

1.537
Manipulare uriașă în Online – Avioanele americane din România generează o nouă isterie: „NU înseamnă intrarea țării noastre în război”
1.537

1.621
Un înalt oficial SUA dă cea mai proasta veste în explozia prețului la carburanți: Nu suntem pregătiți săescortăm petroliere prin Strâmtoarea Ormuz
1.621

43
Israelul extinde zona de aplicare a ordinului de strămutare transmis populaţiei libaneze
43

4.946
Prima declarație făcută de noul lider suprem al Iranului: „Toate bazele americane o să fie atacate!”
4.946

149
Prioritățile lui Trump - Ce este mai important decât prețul petrolului: "Nu voi lăsa niciodată ca acest lucru să se întâmple"
149

67
Vot în parlamentul elvețian - Elveția revine la energia nucleară
67

1.952
VIDEO Școala și Biserica - Nicușor Dan a făcut lumină în privința celor mai spinoase subiecte discutate cu Zelenski
1.952

1.706
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.706

142
Mojtaba Khamenei amenință SUA - Toate bazele americane ar trebui închise
142

2.310
Iranul sfidează SUA și Israelul: Regimul de la Teheran rămâne puternic și e capabil să zdruncine economia mondială
2.310

1.521
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.521

















Comentează