Armenii sunt chemaţi duminică la urne în cadrul unor alegeri legislative anticipate dorite de către premierul Nikol Pashinyan (reformator), care speră să obţină majoritatea şi să-şi întărească astfel puterea, la câteva luni după sosirea sa la conducerea ţării, datorită unei mişcări populare, relatează AFP.
Pashinyan (43 de ani), fost jurnalist, a ajuns la putere în mai, după ce a condus timp de mai multe luni manifestaţii masive împotriva guvernului din acea vreme, ce conducea ţara de peste zece ani.
Dar Pashinyan nu deţinea controlul în parlament, dominat în mod larg de Partidul Republican, al fostului preşedinte Serj Sargsyan, motiv pentru care el aspira la organizarea de alegeri legislative anticipate.
Secţiile de votare s-au deschis la ora 4,00 GMT şi se vor închide la 16,00 GMT. Primele rezultate vor fi publicate luni dimineaţa.
Nouă partide politice şi două blocuri electorale se află în cursa pentru cele 101 mandate ale parlamentului armean.
Potrivit legislaţiei armene, un partid are nevoie de obţinerea a cel puţin 5 % din voturile alegătorilor pentru a intra în parlament, în timp ce un bloc electoral trebuie să treacă de pragul de 7 %.
Armenii sunt chemaţi la urne în cadrul unor alegeri legislative anticipate
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

1.020
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
1.020

33
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
33

37
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
37

1.982
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
1.982

27
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
27

28
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
28

1.167
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.167

55
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
55

95
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
95

87
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
87

3.089
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
3.089

110
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
110

6.614
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
6.614

















Comentează