Un cetăţean român, care a fost depistat de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Jimbolia că transporta într-un autovehicul 10 cetăţeni indieni şi pakistanezi, a primit mandat de arest preventiv pentru 30 de zile, din partea magistraţilor Tribunalului Timiş, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Timişoara, Mihaela Leş, potrivit Agerpres.
Grupul de cetăţeni străini a încercat să intre ilegal în România din Serbia, iar cetăţeanul român este cercetat pentru trafic de migranţi, în stare de arest preventiv.
Acţiunea poliţiştilor de frontieră s-a desfăşurat în cadrul unei misiuni privind prevenirea şi combaterea traficului de migranţi în zona de frontieră, fiind organizat un filtru de control pe comunicaţia DN59A între localităţile Jimbolia - Căpriniş. La controlul efectuat, în interiorul mijlocului de transport se aflau 10 pasageri, trei femei şi şapte bărbaţi, care, la audieri au declarat că au trecut ilegal graniţa din Serbia în România pe jos, la frontiera verde.
De asemenea, Biroul de presă al Poliţiei de Frontieră Timişoara a informat, vineri, că în cadrul unei ample acţiuni desfăşurate joi, în sistem integrat, pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, pe raza judeţului Timiş, au fost depistaţi 45 de cetăţeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă. În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că aceştia sunt din Bangladesh, India, Afganistan şi Pakistan, au vârste cuprinse între 19 ani şi 49 de ani, marea majoritate având documente temporare de identitate pentru solicitanţii de azil, dar care nu îşi justificau prezenţa pe raza judeţului Timiş.
După finalizarea tuturor verificărilor, poliţiştii de frontieră i-au îndrumat pe solicitanţii de azil spre centrele de cazare din ţară, unde sunt înregistraţi. Totodată, au verificate persoanele care nu deţineau documente, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Aceste acţiuni desfăşurate în sistem integrat, cu sprijinul şi cooperarea celorlalte structuri ale Ministerului de Interne, de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale pe raza judeţului Timiş vor continua şi pe parcursul următoarelor zile.
Arestat preventiv pentru trafic de migranţi - Alţi zeci de străini, depistaţi într-o acţiune de combatere a migraţiei
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
0

36
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
36

827
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
827

1.665
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
1.665

3.196
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
3.196

1.795
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
1.795

776
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
776

62
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
62

581
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
581

2.112
VIDEO Polițiștii, în alertă! Captură mare de arme, într-un camion înmatriculat în Turcia
2.112

21
Incendiu la o casă din Harghita: două persoane asistate medical
21

1.427
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.427

1.635
FOTO MAI demontează o campanie online de manipulare prin AI: imagini false care pot induce neliniște sociala
1.635
















Comentează