Şeful DSU, Raed Arafat, a răspuns miercuri criticilor aduse de către Avocatul Poporului, legate de o presupusă neconstituţionalitate a ordinului prin care sunt suspendate internările care nu reprezintă urgenţe, subliniind că va aplica "principiile învăţate" pentru a salva vieţi.
Precizările au fost făcute după ce Avocatul Poporului a transmis că în situaţia în care suspendarea internărilor pentru intervenţii chirurgicale se va realiza prin act administrativ emis de un organ administrativ fără personalitate juridică sau prin ordin al ministrului Sănătăţii, acest lucru este neconstituţional şi nelegal, în măsura în care permite dispunerea unor măsuri de restrângere a exerciţiului dreptului persoanelor de a beneficia de asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat.
"Este un ordin care este publicat deja pe toate site-urile de mass media şi peste tot. Nu face parte din ordinele care ni s-a spus că trebuie să fie publicate în Monitorul Oficial. Plus, este un ordin de management şi de triaj într-o situaţie de dezastru şi, îmi pare foarte rău, dacă medicina de dezastre nu este în concordanţă cu Constituţia, eu, ca medic, până mi se spune să mă opresc, din cauza Constituţiei, trebuie să respect salvarea vieţii şi principiile pe care le-am învăţat în acest domeniu", a declarat Raed Arafat.
Întrebat cum vede faptul că pacienţii ar putea ataca în contencios administrativ acest ordin, Arafat a răspuns că va explica şi în faţa instanţei motivele pe care le-a avut în vedere.
"Normal, este dreptul oricăruia să se îndrepte în justiţie. Vom explica în justiţie ce am făcut. Sperăm să înţeleagă lumea. Medicina are reguli şi principii. Cine vrea să vadă ce am aplicat - dacă respectă principiile internaţionale ale medicinei şi, mai ales, ale situaţiilor de dezastre medicale - o să înţeleagă că nu am ieşit deloc din normalitate şi din ce s-ar face în orice ţară", a spus el.
Raed Arafat a mai precizat că ordinul conform căruia, pentru o perioadă de 30 de zile, vor fi suspendate internările şi intervenţiile chirurgicale care nu reprezintă urgenţe a fost transmis spitalelor. El s-a declarat dezamăgit de faptul că unii fac comentarii legate de ordin, doar în baza titlului acestuia. Potrivit şefului DSU, măsura permite prioritizarea "fără un impact major" asupra sănătăţii pacienţilor care au nevoie de îngrijiri.
"Cei care au nevoie de îngrijiri imediate nu vor suferi, cei care nu pot fi amânaţi nu vor suferi. Da, cei care şi-au planificat 'mă operez de hernie de disc azi' şi li se spune că 'peste trei săptămâni', poate că e un disconfort... dar asta nu înseamnă un impact asupra sănătăţii sale", a susţinut el.
Arafat răspunde Avocatului Poporului: Până mi se spune să mă opresc, din cauza Constituţiei, respect principiile învăţate
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

639
VIDEO Bolojan și Zelenski au bătut palma la București: drone cu expertiză ucraineană ar putea fi produse în România
639

37
Guvernul aprobă OUG pentru transferul a 1.034 de baze sportive și tabere către autoritățile locale
37

1.486
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
1.486

1.433
Adrian Câciu cere PSD să îl schimbe pe Bolojan din funcția de premier: Fără el, România ar arăta mult mai bine
1.433

2.521
Ministrul Muncii îi răspunde lui Ilie Bolojan după ce premierul i-a cerut să găsească soluții: 'Eu i-am prezentat acel raport'
2.521

4.436
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
4.436

2.104
„Suntem umiliți și jecmăniți! E rea-credință din partea Guvernului” - Primarii comunelor au cerut Palatului Victoria promisiuni de finanțare
2.104

3.804
VIDEO Nicușor Dan transmite un mesaj după ce românii s-au isterizat din cauza trupelor americane din România: E o falsă ipoteză! Zelenski: Iranul e aliatul Rusiei
3.804

2.016
VIDEO Sectorul energetic, punctul care va uni România și Ucraina: Ce au decis Volodimir Zelenski și Nicușor Dan
2.016

2.398
VIDEO Volodimir Zelenski cere mai mult sprijin militar: 'Rachetele nu vor fi suficiente pentru a doborî dronele iraniene, mai ales că rușii îi ajută'
2.398

1.906
VIDEO Zelenski anunță la București proiecte energetice majore cu România: două linii electrice noi și cooperare în Marea Neagră
1.906

1.855
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.855

4.252
Marius Voineag explică de ce nu mai vrea să fie șeful DNA: E singura instituție care poate ancheta corect magistrații/ CSM a dat amânare
4.252

















Comentează