Numărul hotelurilor de pe litoralul românesc cu servicii "all inclusive" va ajunge, în această vară, la 29 şi cumulează peste 13.500 de locuri de cazare, dublu faţă de situaţia din urmă cu cinci ani, relevă un studiu întocmit de o platformă de vânzări online potrivit agerpres.
În sezonul estival din acest an, numărul locurilor "all inclusive" în hoteluri a crescut cu 3.243, respectiv cu 30% faţă de capacitatea de anul trecut, ceea ce înseamnă o capacitate de primire a turiştilor de 270.000.
Conform datelor Litoralulromanesc.ro, la finalul verii trecute, în staţiunile de la malul mării erau 23 de hoteluri all inclusive, cu 10.333 de locuri şi, într-un singur sezon, acestea puteau primi peste 205.000 de turişti.
Printre unităţile de cazare care trec la servicii "all inclusive", chiar "ultra all inclusive" în acest an se află Hotelul Paradiso din staţiunea Mangalia (fostul hotel Siemens şi, ulterior, Mangalia) şi Complexul Blaxy din Olimp, care devine Atrium by The Beach.
Distribuite pe staţiuni, cele 29 de hoteluri sunt amplasate după cum urmează: nouă în Mamaia şi Mamaia Nord, opt în Jupiter şi Cap Aurora, cinci în Venus, câte două în Eforie Nord, Neptun-Olimp şi Saturn, respectiv un hotel în Mangalia.
Potrivit sursei citate, numărul hotelurilor de acest tip aproape s-a dublat faţă de acum cinci ani, când erau pe litoral doar 15 structuri "all inclusive", şi a crescut de şase ori faţă de acum zece ani, când la mare funcţionau doar cinci astfel de unităţi de cazare.
Litoralulromanesc.ro este cel mai mare vânzător de vacanţe în staţiunile autohtone de la Marea Neagră, atât ca număr de turişti, cât şi ca vânzări. Compania a înregistrat, anul trecut, un volum de vânzări de 23 de milioane de euro, iar prin intermediul agenţiei au ajuns în staţiunile româneşti peste 150.000 de turişti.
Portalul promovează peste 300 de structuri de cazare în 13 staţiuni de pe litoralul românesc, de la unităţi de o stea până la cele de cinci stele.
Aproape 30 de hoteluri de pe litoral vor oferi servicii All inclusive (studiu)
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

2
Cipru anunță că va începe exportul de gaze naturale în 2028
2

924
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
924

646
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
646

1.041
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.041

1.365
Daniel Dăianu, semnal de alarmă: 'S-ar putea să avem o recesiune în 2026. Trebuie să fim pregătiți'
1.365

1.848
Trump lovește dur în inima bazei sale electorale. Fermierii americani reclamă creșteri uriașe de prețuri la îngrășăminte. Avertizări cu privire la siguranța alimentară a SUA
1.848

1.115
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
1.115

44
Meta analizează un plan de concedieri masive pe fondul creşterii costurilor cu infrastructura pentru inteligenţa artificială
44

68
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
68

2.026
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
2.026

1.790
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.790

43
Economia SUA a crescut mult mai lent decât se estima în ultimele trei luni ale anului 2025, în timp ce inflaţia de bază a accelerat la începutul lui 2026
43

33
Bursele europene au închis vineri în scădere, investitorii continuând să evalueze impactul conflictului din Orientul Mijlociu asupra creşterii economice globale
33
















Comentează