Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost de 1.145.877 în octombrie 2022, cu 1.096 de persoane mai puţin comparativ cu luna anterioară, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), potrivit Agerpres.
Dintre aceştia, 1.026.421 erau pensionari din sistemul public iar 119.456 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.
În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 375 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Bistriţa-Năsăud (de 434 lei), Maramureş (430 lei) şi Cluj (417 lei).
Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti - respectiv 48.208 şi în judeţele Suceava (41.529 pensionari), Dolj (37.660), Iaşi (36.613) şi Prahova (35.001).
În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 269 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (386 lei) şi Gorj (350 lei) şi în sectorul 1 din Bucureşti (335 lei).
Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţele Iaşi (8.211 persoane), urmat de Botoşani (7.765) şi Botoşani (7.747).
Aproape 1,146 milioane de pensionari au primit indemnizaţie socială în octombrie 2022
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

1.337
Incident șocant în Bistrița-Năsăud: o adolescentă a ajuns la spital după ce a căzut dintr-un autocar aflat în mers
1.337

2.936
Călin Georgescu este fără venituri salariale din 2024, are contractul suspendat. „Dumnezeu ne ține pe toți” spunea el întrebat ce surse de venit are
2.936

14
Salvaţi Copiii: Mai puţin de jumătate dintre elevii români au o viziune optimistă asupra viitorului lor profesional. Cei mai mulţi ar vrea să dezvolte o afacere, nu să continue studiile
14

3.131
FOTO Alertă în Mehedinți! După euro falși de la Suceava, pe piață au apărut și bancnote de 100 de lei contrafăcute. Minori folosiți pentru plasarea banilor
3.131

4.956
VIDEO Florin Barbu bate cu pumnul în masa lui Ilie Bolojan: Credeți că o să moară cineva? De ce să sufere doar românii? / Ce se va întâmpla cu adaosul la produse
4.956

940
Legea privind femicidul: între necesitatea combaterii violenței și riscuri de neconstituționalitate
940

7.895
VIDEO Indiciu tulburător apărut la o zi după dispariția fetițelor din Mureș: oamenii au găsit gălețile copilelor pe un câmp
7.895

100
Alunecare de teren în Buzău: drum turistic, închis. Ce spune Prefectura
100

139
Pericol de explozie pe autostrada A3: șoferul unei cisterne cu GPL s-a răsturnat și a rupt parapetul
139

85
Accident mortal pe DN 11, în Covasna: un tânăr și-a pierdut viața după ce a condus un ATV fără permis, alte trei persoane au fost rănite
85

93
Bărbat din Constanța, arestat pentru corupere sexuală
93

1.359
VIDEO FOTO Situație critică pe râul Putna: autoritățile au amplasat diguri și mii de saci de nisip
1.359

3.806
Criza carburanților - Reuniunea de la Guvern s-a terminat așa cum a început. Ncio măsură concretă nu a fost luată
3.806
















Comentează