Grupul informatic american Apple va lansa, luna viitoare, trei noi telefoane iPhone, inclusiv unul cu cel mai mare display prezentat vreodată de compania americană, care va avea diagonala de 6,5 inci, transmite Bloomberg.
Apple nu a anunţat încă în mod oficial când va dezvălui noile sale telefoane, însă în mod tradiţional acest lucru se întâmplă în luna septembrie.
Potrivit Bloomberg, pe lângă modelul cu un display de 6,5 inci, Apple va prezenta luna viitoare şi un model cu un display de 5,8 inci, similar cu cel al actualului model iPhone X, împreună cu un model mai accesibil cu o diagonală de 6,1 inci. Toate cele trei noi modele de telefoane iPhone vor utiliza sistemul de autentificare Face ID. Primele două modele mai scumpe vor permite utilizatorilor să folosească simultan două cartele SIM. În plus, Bloomberg susţine că Apple va lansa noile iPhone în culori diferite.
Cu toate acestea, niciunul dintre noile trei telefoane iPhone nu va avea un design complet nou, cum a fost cazul anul trecut cu iPhone, fiind vorba mai degrabă de versiuni de tip ''S'', o denumire care a fost utilizată în trecut de Apple pentru noile telefoane care utilizau un design anterior, dar aveau performanţe îmbunătăţite.
De asemenea, în toamna acestui an, Apple va lansa noi modele de tablete iPad Pro, inclusiv un model cu o diagonală de 11 inci şi unul cu o diagonală de 12,9 inci, care vor avea, la rândul lor, sistemul de autentificare Face ID.
Apple va lansa un iPhone cu diagonala de 6,5 inci
București
16°C
Articole Similare

6
Germania a înregistrat cel mai mare număr de insolvenţe din ultimii 12 ani
6

27
Războiul alungă turiștii din Dubai: Plaje goale și hoteluri cu reduceri masive, mii de lucrători afectați
27

17
Exporturile agroalimentare ale UE au atins un maxim istoric în 2025
17

57
Leul s-a depreciat în raport cu principalele valute
57

2.093
Alertă pe piața alimentelor după acordul UE–Mercosur. Șeful ANSVSA anunță controale stricte: 'Standardele nu sunt negociabile'
2.093

11
Digital Innovation Summit Bucharest 2026 s-a încheiat la Palatul Parlamentului
11

446
Curs valutar, 13 martie
446

3.181
FOTO-VIDEO Revoluție în industria auto: Un producător de anvelope a inventat roțile cu 'gheare' / Cum funcționează noua tehnologie
3.181

57
Războiul din Iran schimbă modul în care muncesc angajații din Asia de Sud-Est
57

29
Acţiunile TeraPlast intră în categoria Premium a Pieţei Reglementate a BVB
29

24
Fonduri PNRR pentru turism: Organizațiile de Management al Destinației pot accesa până la 300.000 euro
24

19
Peste 20 de lideri europeni ai economiei circulare participă la Resource Recovery Summit 2026, la București
19

113
”Bula” de prosperitate continuă din București s-a spart
113

















Comentează