Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) începe vineri plata avansului pentru schemele de plăţi directe aferente anului 2020 şi al măsurilor de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale.
Astfel, fermierii vor primi în acest an 98,7381 euro/hectar prin schema unică de plată pe suprafaţă, suma totală alocată fiind de 974,93 milioane de euro. Pentru plata redistributivă se va plăti 5 euro/hectar pentru cei care deţin între 1 şi 5 hectare, inclusiv, şi 48,1053 euro/hectar pentru fermierii cu 5 şi până la 30 de hectare, inclusiv, iar suma alocată se ridică la 104,16 milioane de euro. Plata pentru înverzire a fost stabilită la 57,8245 euro/ha, cu fonduri totale alocate de 570,95 milioane de euro, iar pentru schema dedicată tinerilor fermieri - 36,6119 euro/ha - respectiv fonduri de 20,54 milioane de euro.
De asemenea, plafonul aferent plăţii directe pentru schema de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine este 71,3 milioane de euro pentru 2020, iar cuantumul pe cap de animal a fost stabilit la 17,9 euro.
Ministerul Agriculturii, Adrian Oros, a anunţat miercuri că startul plăţilor în avans va începe vineri, la ora 0:00.
"În data de 16 octombrie, practic, mâine noapte, la ora 00,00, Ministerul Agriculturii dă startul plăţilor în avans atât pentru schemele de plăţi directe, cât şi pentru măsurile de dezvoltare rurală. Avem alocată suma de 1,94 miliarde de euro, asigurată din bugetul ministerului. Sunt 826.964 de beneficiari pentru o suprafaţă de 9,81 milioane de hectare", a declarat, miercuri, în şedinţa de Guvern, ministrul Oros.
Întrebat de premier cât vor dura aceste plăţi, ministrul a răspuns: "Noi, până în 5 decembrie, plătim toate avansurile, după care plătim diferenţa, avansul fiind 70% la plăţile directe şi 85% la fondul FADR".
Nivelul plăţilor în avans va fi de până la 70% în cazul plăţilor directe, iar plăţile se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2020 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, respectiv 4,8725 lei pentru 1 euro.
În cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale nivelul avansului va fi de până la 85%, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 31 decembrie 2019, respectiv 4,7830 lei pentru 1 euro.
Pe acest subiect, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, va susţine vineri o conferinţă de presă.
APIA începe plăţile în avans pentru schemele de plăţi directe
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

124
Una din cinci gospodării ajunge sub pragul sărăciei după plata energiei (raport)
124

10
Cipru anunță că va începe exportul de gaze naturale în 2028
10

957
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
957

655
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
655

1.056
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.056

1.396
Daniel Dăianu, semnal de alarmă: 'S-ar putea să avem o recesiune în 2026. Trebuie să fim pregătiți'
1.396

1.862
Trump lovește dur în inima bazei sale electorale. Fermierii americani reclamă creșteri uriașe de prețuri la îngrășăminte. Avertizări cu privire la siguranța alimentară a SUA
1.862

1.121
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
1.121

45
Meta analizează un plan de concedieri masive pe fondul creşterii costurilor cu infrastructura pentru inteligenţa artificială
45

73
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
73

2.030
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
2.030

1.793
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.793

43
Economia SUA a crescut mult mai lent decât se estima în ultimele trei luni ale anului 2025, în timp ce inflaţia de bază a accelerat la începutul lui 2026
43
















Comentează