Piese semnate de Andrei Şerban, Silviu Purcărete, Radu Afrim, Horaţiu Mălăele ori spectacole invitate din străinătate, dar şi spectacole de dans se numără printre cele 100 de producţii din cadrul celei de-a 28-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru (FNT), scrie Agerpres.
"Cred că sunt nume importante şi trupe care revin anul acesta în selecţie, altele care ne-au obişnuit cu prezenţa domniilor lor. Eu cred că este un pariu cultural şi o miză pentru teatrul românesc, dar şi pentru Bucureşti, care va găzdui în toate spaţiile teatrale această provocare a noastră, aşa cum o face de atâţia zeci de ani", a declarat luni criticul Marina Constantinescu, director artistic şi selecţioner al evenimentului.
Printre cele 36 de producţii din selecţia naţională, criticul a amintit "Pescăruşul" de A.P.Cehov, adaptare liberă după o traducere de Maşa Dinescu şi Andrei Şerban, regia Andrei Şerban, scenograf consultant Valentin Vârlan, costume ARKADINA Doina Levintza, pusă în scenă la Teatrul UNTEATRU Bucureşti; "Povestea prinţesei deocheate", scenariu de Silviu Purcărete inspirat din Sakura Hime Azuma Bunshô de Tsuruya Nanboku al IV-lea, traducerea din limba engleză Eugen Gyemant, regia Silviu Purcărete, scenografia Dragoş Buhagiar, montată la Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu; "Regele moare" de Eugene Ionesco, traducerea Vlad Russo şi Vlad Zografi, regia Andrei şi Andreea Grosu, scenografia Vladimir Turturică - Teatrul Naţional "I.L.Caragiale" din Bucureşti; "Wolfgang", adaptare după Yannis Mavritsakis de Radu Afrim, regia Radu Afrim, decorul Romulus Boicu, costumele Erika Márton - Teatrul Tineretului Piatra Neamţ.
Marina Constantinescu a făcut referire la noua secţiune - "Teatrul şi societatea acum", amintind, printre altele, montări precum "Despre oameni şi cartofi", scenariul şi regia Radu Afrim, scenografia Andreea Negrilă - Teatrul "Andrei Mureşanu" Sfântu-Gheorghe; "În numele tatălui", documentarea şi textul Elena Vlădăreanu, regia Robert Bălan, scenografia Elisabeta Gëdo - Asociaţia Art No More sau "În umbra marelui plan", regia şi dramaturgia Catinca Drăgănescu, scenografia Anda Pop - Reactor de Creaţie şi Experiment Cluj-Napoca.
"Veţi putea vedea spectacolele din străinătate, veţi putea merge şi poposi mult timp în acest proiect nou al nostru, care se numeşte Hub Cultural şi care va fi la Gabroveni, unde veţi vedea şi expoziţii, veţi putea merge şi la lansări de carte, dezbateri, tot felul de întâlniri", a adăugat criticul.
Ea a amintit organizarea în cadrul FNT a unor importante workshopuri. "Primul dintre ele va avea loc de pe 5 pe 13 iulie, la Sinaia, atelierul 'Cehov - Purcărete', la care vor participa 18 actori", a spus Marina Constantinescu.
Aceasta a arătat că ediţia îi este dedicată "omului de teatru, regizorului, profesorului Cătălina Buzoianu".
"Am obişnuit publicul să dedicăm fiecare ediţie unui om important de teatru, iar pentru că suntem în Anul Centenarului, vrem să oferim publicului 100 de evenimente pe perioada Festivalului Naţional de Teatru, deci #fnt100 şi suntem convinşi că vom capta interesul şi celor care vor cumpăra bilete şi celor care vor împânzi oraşul la ceas de zi sau seară, noaptea. Vom fi împreună oameni de teatru minunaţi şi oameni ai cetăţii, oameni care înseamnă mult pentru cultura noastră, mulţi tineri. Deci valoare şi performanţă", a încheiat Marina Constantinescu.
Anunţul selecţiei oficiale a celei de-a 28-a ediţii a FNT (19 - 29 octombrie) s-a desfăşurat în sistem live streaming pe site-ul www.fnt.ro şi pe pagina oficială de Facebook a Festivalului.
Festivalul Naţional de Teatru este produs de UNITER, ARCUB şi Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti şi este finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Primăria Municipiului Bucureşti.
Andrei Șerban, Silviu Purcărete, Horațiu Mălăele - printre invitații Festivalului Național de Teatru 2018

Sursă foto: https://www.ziuaconstanta.ro/diverse/stiri-calde/in-constanta-se-reorganizeaza-traficul-pentru-piesa-lui-horatiu-malaele-606414.html
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

36
VIDEO ÎPS Teodosie, la un eveniment dedicat adicțiilor și organizat de Mănăstirea Văcăreștii Noi: 'Sensul vieții noastre este relația cu Dumnezeu, întâlnirea cu Dumnezeu și petrecerea cu Dumnezeu în veșnicie'
36

59
VIDEO PS Ambrozie, la Mănăstirea Comana: 'Ca să poți să-ți iei crucea cu adevărat înseamnă să accepți tot ceea ce vine de la Dumnezeu'
59

41
Cine va câștiga Oscarul pentru Cel mai bun film: „Sinners” sau „One Battle After Another”? Hollywoodul, sub securitate sporită
41

43
PS Nectarie de Bogdania: 'Crucea nu este însă un simbol al disperării, ci este semnul biruinței. Înainte de Înviere stă Crucea'
43

842
Dependența de clipuri scurte: Cum ne „fură” atenția scrollul infinit de pe telefon
842

51
Nicole Kidman spune că pregătirea ei pentru gala premiilor Oscar începe cu o vizită la biserică
51

59
Intervenție salvatoare în Prahova: icoane și obiecte de cult de 1 milion de euro, salvate de pompieri
59

83
O nouă carte despre prinţul Harry este "o conspiraţie aberantă", afirmă purtătorul său de cuvânt
83

1.813
VIDEO Cele mai slabe producții și interpretări, premiate la Zmeura de Aur, cu o zi înainte de Oscaruri: cine sunt marii câștigători
1.813

58
Ministerul Culturii, în legătură cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură după incendiul de la biserica monument istoric
58

5.548
VIDEO Dan Bittman, copleșit de emoții. Nu și-a putut stăpâni lacrimile la primul concert Holograf de după moartea lui Mugurel Vrabete
5.548

5.983
Cel mai mare diamant roz din lume se află la Teheran. Iranul are una dintre cele mai impresionante colecții de bijuterii
5.983

2.973
Doliu în muzică. Chitaristul unei trupe celebre a murit la vârsta de 64 de ani
2.973















Comentează