Cursa pentru alegerea noului director general al UniCredit SpA se accelerează, grupul italian reducând lista de candidaţi preferaţi la doar trei sau patru, după ce nume importante, cum ar fi Tidjane Thiam, au renunţat, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, notează Agerpres.
UniCredit este în căutarea unui nou şef, după ce, anul trecut, directorul general Jean Pierre Mustier a anunţat că va demisiona în aprilie 2021, în urma divergenţelor cu Board-ul privind strategia grupului bancar italian. Anunţul a dus la scăderea semnificativă a acţiunilor, din cauza îngrijorărilor că UniCredit se va abate de la politica directorului general de a prioritiza creşterea remuneraţiei pentru acţionari în loc de fuziuni şi achiziţii (M&A).
Banca vrea să găsească un succesor mai devreme de termenul pe care şi l-a stabilit - 10 februarie. Printre cei care sunt încă în cursă se află Andrea Orcel, fostul şef al diviziei de investiţii al grupului elveţian UBS AG, Fabio Gallia, directorul general al grupului industrial Fincantieri SpA, şi Carlo Vivaldi, co-director operaţional al UniCredit, susţin sursele.
Orcel este apreciat pentru cunoştinţele sale în domeniul finanţelor internaţionale şi este sprijinit de o serie de investitori instituţionali străini ai UniCredit şi de acţionari italieni, cum ar fi miliardarul Leonardo del Vecchio şi fundaţia bancară Fondazione CariVerona, adaugă sursele.
În pofida sprijinului, numirea lui Orcel s-ar putea confrunta cu dificultăţi. El se află în proces cu Banco Santander SA, după ce banca spaniolă nu l-a mai angajat anul trecut, şi cere despăgubiri de 100 de milioane de euro. De asemenea, el a supervizat în 2007 achiziţionarea cu probleme a Antonveneta de către Banca Monte dei Paschi di Siena SpA.
Singurul candidat intern luat în calcul pentru conducerea UniCredit este Carlo Vivaldi, care şi-a început cariera în 1991 la una din băncile care a fuzionat cu UniCredit în 1998. El a ocupat multe poziţii în Italia, Turcia, Austria şi Europa de Est.
Thiam, fostul şef al grupului elveţian Credit Suisse Group AG, care a fost contactat de UniCredit, a declarat pentru Bloomberg că nu este interesat de această funcţie.
Potrivit unor surse citate de Reuters, Trezoreria italiană intenţionează să îşi reducă participaţia de 64% pe care o deţine la Monte dei Paschi di Siena şi consideră UniCredit, a doua mare bancă italiană, drept un partener ideal care să o preia. Însă, UniCredit condiţionează o posibilă preluare a Monte dei Paschi di Siena de îndeplinirea unor condiţii stricte şi până acum nu a semnat un acord de confidenţialitate.
"Identitatea pan-europeană a UniCredit nu este pusă sub semnul întrebării, nici rolul fundamental al operaţiunilor sale din Italia. În acest moment, prioritatea noastră este găsirea unu nou CEO", a declarat recent preşedintele Consiliului de Administraţie, Cesare Bisoni.
Grupul UniCredit este prezent în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale.
În România, grupul UniCredit este prezent prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.
Andrea Orcel, Fabio Gallia şi Carlo Vivaldi candidează la conducerea UniCredit SpA
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

1.734
Piața semiconductorilor se va prăbuși din cauza războiului din Iran: Rusia poate deveni un jucător cheie
1.734

2.120
Românii primesc o nouă lovitură: expiră plafonarea prețului alimentelor de bază, iar scumpirile se anunță în lanț
2.120

40
Ministrul Muncii: „Nu avem reduceri din punct de vedere al cheltuielilor la asistența socială”
40

2.912
Furt de proporții uriașe: 12 tone de ciocolată ale unui gigant elvețian au dispărut în tranzit. Asta ar putea lăsa rafturile goale înainte de Paște
2.912

3.345
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.345

61
Vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu şi comisarul european pentru Transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, vizită oficială în România - Cei doi se vor întâlni cu preşedintele şi cu premierul şi vor participa la conferinţa The Economist
61

20
Semifinala județeană a "Maratonului pentru Educație Antreprenorială" are loc pe 31 martie, la București
20

5.633
VIDEO Revoluție pe piața auto din Europa: Se lansează prima mașină electrică cu baterie semi-solidă și autonomie de 530 km
5.633

25
ONRC: Numărul firmelor radiate a scăzut cu 3% în primele două luni din 2026
25

1.310
E alertă! Criza din Golf ar putea scumpi totul: blocarea strâmtorii Ormuz, val global de scumpiri
1.310

87
Mașinile electrice, noua țintă fiscală: Taxe de drum în mai multe țări occidentale
87

4.682
„Europa de Vest va fi prima victimă a şantajului nuclear al lui Zelenski”, avertizează Moscova
4.682

2.463
Conflictul din Iran este o binecuvântare pentru „mașina de război” a Rusiei. Și nu este vorba doar despre petrol
2.463
















Comentează