Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan (28 ani, 101 WTA) a fost eliminată în prima rundă a turneului WTA 250 de la Parma (Italia), dotat cu premii în valoare totală de 189.708 euro, după ce s-a înclinat în trei seturi, 7-5, 4-6, 6-1, în faţa italiencei Sara Errani (34 ani, 108 WTA).
Cele două s-au întâlnit pentru prima dată într-un meci direct, italianca, beneficiara unui wild card, impunându-se după două ore şi 36 de minute de joc în care nu a avut niciun as (unul pentru Bogdan) şi a făcut o singură dublă greşeală, la fel ca românca.
În schimb, Errani a avut 88% procentaj din primul serviciu, faţă de 64% reuşit de Bogdan.
În runda următoare, Errani va juca împotriva celei de-a 7-a favorite, Sara Sorribes Tormo (Spania, 50 WTA).
Ana Bogdan a fost eliminată în primul tur la Parma (WTA)
București
11°C
Articole Similare

6
Alexandru Cîmpanu a marcat golul victoriei în Chongqing – Tieren 1-0
6

48
Iran s-a răzgândit. Vrea să joace la Cupa Mondială, dar pune o condiție
48

25
VIDEO Mirel Rădoi schimbă strategia și este pregătit să plătească toate amenzile
25

32
Eugen Neagoe: 'Va trebui să fim echipa mai inspirată pentru a câştiga cu Farul'
32

2.227
Cristi Borcea este prevăzător. Ce a făcut cu averea estimată la peste 100 de milioane de euro
2.227

36
AS Roma nu vrea să mai împartă stadionul. Își face o nouă arenă. Cost estimat, un miliard de euro
36

46
Kimi Antonelli scrie istorie la Marele Premiu al Chinei. Este cel mai tânăr pilot care pleacă din pole-position
46

100
Coșmar pentru Max Verstappen în China: 'Dezastru'
100

106
Ștefan Baiaram le răspunde fanilor după ce a fost huiduit
106

108
Elena Rîbakina şi Arina Sabalenka, în finala de la Indian Wells
108

78
George Russell a câştigat cursa sprint de la Marele Premiu al Chinei
78

35
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, CS Dinamo şi Corona au debutat cu dreptul în play-off
35

33
La Liga: Alaves a încheiat la egalitate vineri seara, pe teren propriu, cu formaţia Villarreal
33
















Comentează