Boxerul american Regis Prograis a cucerit titlul de campion al lumii la categoria super-uşoară, versiunea WBA, învingându-l prin KO tehnic în repriza a şasea pe belarusul Kiril Relih, în cadrul unei gale care a avut loc sâmbătă seara la Cajundome din Lafayette (Louisiana), informează AFP potrivit Agerpres.
Prograis (30 ani), originar din New Orleans, a disputat cu această ocazie primul său meci pentru titlul mondial. El a obţinut cea de-a 24-a victoria din cariera sa în tot atâtea lupte şi a 20-a înainte de limită.
Relih, în vârstă de 29 ani, care şi-a pus în joc pentru a doua oară centura de campion cucerit în martie 2018, a suferit a treia înfrângere ca profesionist, având în palmares şi 23 de victorii.
În cadrul aceleiaşi gale, filipinezul Nonito Donaire s-a impus prin KO în repriza a şasea în faţa americanului Stephon Young, păstrându-şi titlul mondial WBA la categoria cocoş.
În schimb, titlul mondial WBA la categoria uşoară rămâne în continuare vacant, după ce americanul Robert Easter Junior şi cubanezul Rances Barthelemy au terminat la egalitate meciul disputat sâmbătă seara la Las Vegas (Nevada)
Americanul Regis Prograis, noul campion al lumii WBA la categoria super-uşoară
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1
Bogdan Andone, după ce echipa sa a produs surpiza: 'Nu degeaba am bătut Dinamo, CFR Cluj, FCSB.'
1

9
Alex Cicâldău, după eșecul Craiovei cu FC Argeș: 'Am pierdut un meci pe care trebuia să-l câștigăm'
9

33
Surpriză uriașă în Bănie. Universitatea Craiova s-a înclinat în fața celor de la FC Argeş
33

49
Thomas Neubert îl contrazice pe Gigi Becali după plecarea de la FCSB: Nu e adevărat
49

110
Patrick Mouratoglou, cu iubita tinerică la antrenament
110

121
Dorinel Munteanu, furios după UTA Arad - Hermannstadt 3-2: 'E ceva foarte grav'
121

16
Naţionala de rugby a României luptă pentru bronzul european. Trei schimbări în Primul XV pentru meciul cu Spania
16

13
UTA Arad a început play-out-ul cu dreptul. Victorie cu FC Hermannstadt
13

22
Istvan Kovacs va arbitra confruntarea Rapid – Dinamo
22

29
Șefii in Formula 1 ar fi decis să scoată din calendar cursele din Bahrain și Arabia Saudită
29

22
Djibril Cissé a reacționat după apariţia unor zvonuri cu privire la moartea sa
22

38
Antrenorul lui Real Madrid speră că se poate baza pe Mbappe în returul cu Manchester City
38

9
Stanciu a marcat, dar Dalian Yingbo a pierdut
9
















Comentează