Simona Halep a decis să pună capăt carierei în luna februarie a anului 2025. Ultimul meci l-a jucat la Transylvania Open, în compania Luciei Bronzetti (scor 1-6, 1-6). Jurnaliștii americani spun că în opinia lor, fosta sportivă ar avea acum unele dificultăți în a se adapta la noua viață.
”Simona Halep a luminat terenul de tenis de fiecare dată când a pășit pe el, câștigând două titluri de Grand Slam și ocupând locul 1 mondial timp de 64 de săptămâni.
Acum retrasă, ea se confruntă cu dificultăți în a se adapta la viața departe de teren. Românca și-a confirmat retragerea din sport la începutul acestui an, după ce a încercat să revină în urma unei suspendări reduse pentru dopaj.
Revenirea ei nu a mai adus-o la nivelul pe care îl avusese odinioară, iar Halep a renunțat după înfrângerea din primul tur la Transylvania Open”, au notat cei de la tennisuptodate.com.
Simona Halep nu stă departe de sport
Simona Halep și-a descoperit o nouă pasiune. Golful. A început să joace în perioada în care a fost suspendată și și-a petrecut mult timp în Dubai.
Mai mult, și-a cumpărat o casă în valoare de 600.000 de euro chiar lângă un teren de golf.
„M-am hotărât să îmi cumpăr o casă. Mi-am dezvoltat pasiunea pentru golf. Mă bucur tare mult că putem şi în România, lângă Bucureşti, să avem un teren de golf cu toate facilităţile,” a spus fostul lider mondial, potrivit NGCC.
Complexul cuprinde 73 de vile și 111 apartamente. Cei care locuiesc aici au la dispoziție și un restaurant, spa, piscină exterioară și acces la alte servicii personalizate.
„Stând în natură, văzând atâta verdeaţă, mă ajută tare mult să-mi relaxez mintea, pentru că au fost ani foarte grei în tenis. Trăiesc fiecare zi cu multă bucurie şi încerc să descopăr lucruri pe care nu le-am făcut niciodată,” a adăugat Simona Halep.

































Comentează